Sport

„Studenții” au pleacat capul în fața steliștilor

„U” Prodvinalco a pierdut, cu scorul de 13-17, la capătul unui meci de infarct jucat vineri, 10 aprilie, pe teren propriu, în compania formaţiei Steaua Bucureşti, în etapa a III-a a SuperLigii Naţionale.

Confruntrea dintre „U” şi Steaua a debutat la o oră neobişnuită pentru campionatul nostru, ora 9:30, şi s-a jucat în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”.

Oaspeţii au început mai bine partida, iar după prima parte a jocului se aflau la conducere, scor 14-7. În repriza secundă, „alb-negrii” au intrat mai motivaţi şi au jucat mai bine decât adversarii lor, dar n-au reuşit să întoarcă soarta confruntării. Amarul clujenilor a fost, totuşi, îndulcit de obţinerea unui punct bonus defensiv. Ba mai mult, căpitanul Universităţii, Csaba Gál, a fost desemnat cel mai bun om de pe teren.


Căpitanul echipei clujene a declarat după meci că experiența și micile detalii au făcut diferența pe teren. „Experiența echipei Steaua cred că și-a spus cuvântul până la urmă, au gestionat mai bine meciul, și acest lucru s-a văzut pe tabelă. Nu cred că apărarea a fost marea problemă ci cred că micile detalii”, a spus Csaba Gál.

Chiar dacă a fost vorba de un insucces, evoluţia elevilor lui Horia Hâmpea şi Ion Teodorescu din acest început de campionat oferă speranţe iubitorilor de rugby din Cluj. Obiectivul stabilit pentru acest sezon, o clasare pe unul dintre primele 4 locuri, se anunţă a fi unul realizabil.


După această înfrângere, clujenii au 6 puncte după trei etape, datorită victoriei reuşite în faţa celor de la CSM Bucureşti şi a punctelor bonus obţinute în duelurile cu Dinamo şi Steaua.

Partida din runda a IV-a, cea împotriva formaţiei CSM Ştiinţa Baia Mare, a fost programată pentru data de 18 octombrie, astfel că următorul meci pe care „U” Prodvinalco îl va juca va avea loc, în 25 aprilie, de la ora 13:00, atunci când „studenţii” vor primi vizita celor de la Timişoara Saracens.

Ultimele Stiri
abonare newsletter