Sport

Suedezul Tomas Ryde va primi „botezul” naționalei de handbal la Trofeul Carpați

Federația Română de Handbal a ajuns la un acord cu antrenorul suedez Tomas Ryde pentru preluarea funcției de antrenor principal al naționalei de senioare.

Tomas Ryde a acceptat propunerea federației și a semnat deja contractul devenind antrenorul principal al României începând de astăzi. Obiectivul noului antrenor al naționalei este calificare la Campionatul Mondial din decembrie în Danemarca.

Suedezul Tomas Ryde este unul dintre cei mai importanți antrenori din handbalul mondial, având o experiență uriașă la vârful competițiilor feminine. Tomas este câștigător al Ligii Campionilor cu echipa daneză Viborg în 2006, dar și câștigător al campionatului Danemarcei în 2006 și 2008, ca și al Cupei în 2007 și 2008. De asemenea Tomas a fost în două rânduri antrenorul naționalei feminine a Suediei, pe care a dus-o în elita echipelor de profil. Ani la rând, echipele conduse de Tomas Ryde au dominat competițiile din Suedia, câștigând repetat campionatul și cupa fie cu Tyreso sau Skuru HF. Acesta va fi ajutat în activitatea sa de Bogdan Burcea.


Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu spune de ce ales soluția Tomas Ryde: „Suntem foarte bucuroși ca domnul Tomas Ryde a acceptat să colaborăm. Împreună cu domnul Bogdan Burcea sperăm să fie cuplul de antrenori care să aducă performanțele dorite de noi toți. Am incercat să avem o continuitate pe banca tehnică a echipei naționale feminine, iar faptul că domnul Burcea este in staff de niște ani buni este o garanție pentru asta. Fiindcă este și vorbitor de limbă engleză, mesajele de la antrenori la jucătoare și invers vor fi corect transmise si înțelese. În același timp ne-am dorit să avem un antrenor principal cu un CV bogat, cu experiență și, cel mai important, cu o mentalitate profesionistă și de invingător. Consider că talentul unanim recunoscut al fetelor noastre trebuie cristalizat intr-o rigoare tactică modernă. Sunt convins că domnul Ryde impreuna cu domnul Burcea sunt capabili de acest lucru. Hai România!”

Tomas Ryde spune că de abia așteaptă să-și reia activitate pe bancă: „Sunt foarte entuziasmat că mi s-a oferit oportunitatea de a fi antrenorul principal al echipei feminine de handbal a României. Ce îmi place la jucătorele românce e că sunt foarte calificate din punct de vedere tehnic și că joacă foarte corect. Apreciez felul in care Federația s-a ocupat de acest proces pas cu pas. Partenerii mei de la Serica Consulting și familia mea m-au susținut până la final. Sunt sigur că vom face lucruri extraordinare împreună. Calificarea din iunie nu e una ușoară, dar e normal să fie așa. Vom fi pregătiți 100% pentru cele două meciuri și vom contribui cu toată pasiunea și expertiza noastră pentru a face față acestei provocări, ca în final să ajungem la Campionatul Mondial și la Olimpiada de la Rio.”


Primul test al naționalei României, condusă de Tomas Ryde va fi Trofeul Carpați care se va desfășura la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în perioada 20-21 martie. Alături de România se vor afla naționalele Braziliei, Suediei și Germaniei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter