Sport

Leonard Doroftei a fost audiat ca martor la DNA în cazul galei „Campion pentru România”

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a venit astăzi la DNA, surse judiciare declarând că acesta va fi audiat ca martor în dosarul privind organizarea, de către Rudel Obreja, a galei „Campion pentru România”, la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011.

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat astăzi că FRF încearcă îndreptarea neregulilor găsite după plecarea lui Rudel Obreja din instituţie şi că va fi depus la DNA un audit intern, el precizând că procurorii l-au întrebat şi în legătură cu organizarea Galei Bute.

Leonard Doroftei a fost citat astăzi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie în legătură cu o serie de nereguli găsite la Federaţia Română de Box după plecare lui Rudel Obreja din instituţie.


Tot luni a fost audiat şi secretarul FRB, Viorel Sima, iar la ieşirea de la audieri cei doi au arătat că urmează să depună la DNA rezultatul unui audit intern, care a avut loc în federaţie după plecare lui Obreja.

Leonard Doroftei a declarat, la ieşirea de la DNA, că federaţia, sub comanda sa, încearcă îndreptarea neregulilor găsite. El a precizat că anchetatorii l-au întrebat şi în legătură cu modul în care s-a derulat gala „Campion pentru România”, la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy, în 2011.


Întrebat ce le-a spus procurorilor, Doroftei a arătat că nu poate să facă precizări în acest sens, însă a arătat că o serie de bunuri ale Federaţiei Române de Box trebuie recuperate, menţionând, la acest capitol, inclusiv ringul în care au boxat Bute şi Mendy, la gala din 2011.

Viorel Sima a precizat, în legătură cu bunurile care fac obiectul cercetărilor procurorilor, că este vorba de laptopuri, calculatoare, televizoare şi echipamente cumpărate din sponsorizări.


Sima a arătat că DNA a solicitat Federaţiei Române de Box să spună dacă au fost cheltuite corespunzător sponsorizările din perioada 2011, iar în caz contrar, federaţia să menţioneze dacă se constituie parte civilă în cazul unei eventuale acţiuni.

Referitor la ringul de box, care n-ar mai fi fost recuperat de FRB după meciul de box dintre Bute şi Mendy, Sima a arătat că organizatorii au susţinut, la acea vreme, într-o conferinţă de presă, că ar fi căzut ceva pe ring şi că s-ar fi stricat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter