Sport

Victorie de debut pentru hanbaliștii de la „U” Cluj

Handbaliștii Universității Cluj au debutat aseară pe teren propriu, în campionatul Diviziei A, cu o victorie, scor 36-33 (15-13), împotriva formației CSM Satu Mare.

Parincipalul marcator al partidei cu Satu Mare a fost ultima achiziție venită de la Oradea, extrema stângă, Cristian Suciu, autor a 14 goluri, urmat de Liviu Hossu cu 7 goluri și Daniel Dobrin, cu 4 reușite. De asemena, s-au remarcat la debutul în seniorat, cei doi juniori veniți de la LPS CLuj, portarul Călin Budișan și interul dreapta, Daniel Hordoan.

Antrenorul handbaliștilor de la Universitatea Cluj le-a mulțumit jucătorilor pentru puterea de concentrare de care au dat dovadă în timpul meciului și a declarat că vrea o victorie la Brașov. „Mă bucur că am debutat cu o victorie, chiar dacă nu am prestat cel mai bun joc. Le mulțumesc elevilor mei pentru devotamentul și seriozitatea de care au dat dovadă, de puterea de concentrare. Mai avem o săptămână la dispoziție să pregătim meciul cu Brașovul din deplasare, pe care vrem să-l câștigăm”, a punctat antrenorul „U” Cluj, Adi Cercelaru.

abonare newsletter