Sport

VIDEO - Ice Bucket Challenge, fără apă şi gheaţă, dar cu sânge

Isteria Ice Bucket Challenge, care a făcut mii de fani, a ajuns și la clubul Universitatea Cluj, dar cu mici modificări, Vlad Munteanu preferând să doneze sânge pentru spitalele din România.

Administratorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunțat pe site-ul clubului că, „Campania #ALSIceBucketChallenge nu ne-a ocolit nici pe noi”, dar că după atâta drum prin lume la Cluj a ajuns cu mici modificări.
„Ne bucurăm că oamenii au rezonat cu suferinţa bolnavilor de scleroză multiplă. Însă, noi am decis să ne oprim asupra deficitului de sânge din spitale”, au anunțat oficialii clubului.
Preşedintele Vlad Munteanu s-a numărat printre donatorii de azi de la Centrul de Transfuzii, iar provocarea merge mai departe către primarul Emil Boc, Tudor Giurgiu, preşedintele Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), şi către staff-ul şi jucătorii Universităţii.
„E îmbucurător că această campanie a reuşit să atragă atenţia unui număr mare de oameni la nivel mondial, iar pacienţii bolnavi de scleroză multiplă se pot bucura de sprijinul necesar, inclusiv cei din România. Pentru că „IceBucket Challenge” este o campanie de succes, iar în acest moment România se confruntă cu un deficit de sânge în spitale, ne-am gândit să lansăm o nouă provocare, care sperăm să se bucure de succes şi implicare. Poate nu e la fel de „distractivă”, însă e extrem de necesară. Deficitul de sânge din spitale e o problemă care ne afectează pe noi toţi, aşa că îi îndemn pe toţi cei care sunt apţi să meargă la Centrele de Transfuzii din toată ţara şi să doneze. Un astfel de gest poate însemna o viaţă salvată”, a mai spus administratorul clubului.
Printre cei care au căzut zilele trecute în ”cursa” Ice Bucket Challenge au fost și Ionuț Rada, jucătorul echipei din Gruia, Vasile Miriuță, tehnicianul echipei din Gruia și Iuliu Mureșan, președintele echipei CFR Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter