Sport

Feroviarii, în gardă înaintea disputei cu Dinamo: „Să nu primim gol!”

CFR Cluj e condamnată să obțină un rezultat pozitiv pe terenul lui Dinamo Minsk pentru a mai putea spera la o calificare în play-off-ul Europa League. Șefii din Gruia se mulțumesc și cu o remiză albă în Belarus.

CFR Cluj a obținut o victorie entuziasmantă în campionat fața Ceahlăului. Trupa feroviară a câștigat cu 4-0, dar mai îmbucurător a fost jocul „vișiniilor”, unul în viteză, spectaculos și plăcut ochiului.  Adevăratul test însă pentru ardeleni e dubla din Europa contra lui Dinamo Minsk, echipă care are în componență șase jucători care activează la naționala Belarusului și încă șase care evoluează pentru reprezentativele de tineret. În turul II preliminar al Europa League, Dinamo a trecut de MYPA: 3-0 în Belarus și 0-0 în Finlanda. „Pregătim dubla cu Dinamo Minsk în aşa fel încât să nu luăm gol. Sunt convins că noi vom reuşi să marcăm cel puţin o dată”, este sigur Iuliu Mureșan.

„Să nu ne îmbătăm cu apă rece”

Președintele clubului din Gruia i-a dat și câteva sfaturi lui Vasile Miriuță, cel care are misiunea să-i califice pe feroviari în grupele UEL. Tehnicianul a mizat pe aceiași fotbaliști în dubla cu Jagodina, decizia sa fiind una inspirată. CFR a reușit să acceadă în turul III, golul venind însă din partea lui Guima, care a intrat pe teren din postura de rezervă. „Cred că Vasile Miriuţă va trebui să facă la un moment dat şi schimbări. Guima, Jakolis sau Christian sunt jucători care ne pot ajuta. Sunt fotbaliști de valoare”, a precizat oficialul, care a ținut să-i tempereze pe jucători după succesul categoric obținut în fața Ceahlăului. „E un scor cu care noi n-am mai învins de foarte mult timp. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Trebuie să fim realişti. Locul din clasament nu contează absolut deloc în acest moment. Îmbucurător e faptul că am primit un singur gol în 7 meciuri. Vorbesc aici şi de partidele de pregătire şi nu pun la socoteală meciul de la Iaşi, unde am mers cu rezervele. Echipa dă dovadă de disciplină tactică şi arată că s-a făcut o pregătire fizică bună”, a susținut Mureșan.


Program infernal

CFR are parte de un program infernal în perioada următoare. Formația clujeană va susține 4  jocuri oficiale în doar 11 zile! Pe lângă dubla cu Dinamo Minsk, feroviarii vor juca în deplasare la Pandurii Târgu Jiu și acasă cu campioana Steaua. „Va fi foarte greu pentru noi, vom juca un meci la trei zile”, a subliniat Miriuță, care e convins că elevii săi nu vor avea o sarcină deloc facilă în fața belarușilor. „Avem forța necesară să câștigăm, dar nu va fi deloc ușor. Trebuie să fim atenți, să nu primim gol la ei acasă. Obiectivul nostru e să ne calificăm în grupe”, a transmis tehnicianul CFR-ului.

Manșa tur dintre Dinamo Minsk și CFR Cluj are loc joi, de la ora 20.00, în Belarus.

Ultimele Stiri
abonare newsletter