Sport

Peste 100 de jandarmi la meciul CFR - Ceahlăul Piatra Neamţ. 9 suporteri au interdicție pe stadion

Peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CFR și Ceahlăul Piatra Neamţ care se va desfășura Duminică, 27 iulie 2014, de la ora 19.00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, în cadrul Ligii I, ediţia 2014-2015.

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc mediu, iar jandarmii vor fi prezenţi atât în zona imediată şi apropiată a stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, cât şi pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor.

Potrivit jandarmeriei clujene, 6 suporteri ai echipei CFR Cluj şi 3 suporteri ai echipei Ceahlăul Piatra Neamţ au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion.


În cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.

Ultimele Stiri
abonare newsletter