Sport

Felgueiras, vocea vestiarului: „Vrem să fim respectați!"

Mario Felgueiras s-a sucit. Portarul lusitan a decis să rămână cel puțin până în iarnă la CFR Cluj. Portughezul a fost convins de conducerea „vișinie”, care i-a promis că nu îi va micșora salariul, în ciuda faptului că ceilalți jucători nu vor beneficia de acest tratament.

CFR a fost la un pas să-și piardă principala vedetă. Nemulțumit de situația critică d ela club, Mario Felgueiras a amenințat că va părăsi gruparea din Gruia dacă problemele financiare nu se vor rezolva. Goalkeeper-ul a negociat cu mai multe echipe din România și Portugalia, însă a fost întors din drum de către șefii feroviari. Conducerea „vișinie” i-a promis că îi vor fi achitate restanțele, iar salariul nu îi va fi redus.

„Trebuie să închidem gura și să arătăm mai multe pe teren”

Venit cu o zi întârziere față de ceilalți colegi de-ai săi, Mario Felgueiras s-a prezentat astăzi la vizita medicală alături de Ogbu, Tade și Camora, jucători de bază în angrenajul echipei conduse de Vasile Miriuță. Portarul lusitan și-a impulsionat coechipierii, cărora le-a transmis să tragă din răsputeri pentru ca CFR să redevină o forță de temut în Liga I, dar și în Europa. „Ce vom face în acest sezon cu noul lot? Nu ştiu, dar ar fi mai bine să nu ne mai aruncăm cu declaraţii, cum am făcut anul trecut. Atunci am vorbit foarte mult şi nu am realizat nimic. Ar fi mai bine să închidem gura şi să arătăm mai multe pe teren. Din păcate, au plecat nişte jucători importanţi, dar acum au venit alţii şi sunt sigur că vom merge departe împreună, însă numai dacă vom trage din greu. Mai întâi să fim o echipă adevărată între noi, şi apoi putem vorbi despre rivale. Se poate ajunge în grupele Europa League, dar trebuie să rezolvăm nişte lucruri care durează din sezonul trecut”, a spus Felgueiras.


Va prelua banderola de căpitan

CFR și-a pierdut căpitanul. Ricardo Cadu va pleca la AEL Limassol, formație cu care va semna un contract valabil pe următorii doi ani. În locul portughezului, banderola de căpitan o să-i revină lui Felgueiras. „Nu ştiu ce va face Cadu, nu am vorbit cu el de când am plecat din România. El este căpitanul care a reuşit totul cu CFR Cluj, a ridicat trofee şi are tot respectul din partea mea. Nu contează cine este căpitanul, pentru că la fotbal nu joacă doar el”, a subliniat Super Mario.

Vocea vestiarului

CFR trece prin cea mai neagră perioadă din istoria clubului. Formația „vișinie” și-a pierdut principalul finanțator, pe Arpad Paszkany, și e obligată să apeleze la un plafon salarial pentru a supraviețui rigorilor dinn Liga I. Singurul care a scăpat însă de micșorarea salariului este Felgueiras. Goalkeeper-ul le apără drepturile și colegilor săi. „Nu mai vreau să vorbesc despre situaţia mea, nu mai contează acum pentru că a trecut. Au fost spuse nişte lucruri neadevărate, dar mai am 2 ani de contract pe care îi voi respecta. Sunt fericit la CFR Cluj, nu mi-a propus nimeni diminuarea contractului. Dacă mi-am primit banii? Nu ştiu care e situaţia, e o problemă pe care o vom rezolva cu şefii. Eu şi colegii vrem să fim respectaţi, e bine să începem bine noul sezon şi din punct de vedere moral. Conducerea ştie toate aceste probleme, dar noi trebuie să facem performanţă”, a transmis portughezul.


Luni își află adversara din UEL

CFR Cluj, Steaua și Petrolul își vor afla luni, 23 iunie, adversarele din cupele europene. Tablourile primelor două tururi din Champions League vor fi stabilite începând cu ora 13:00, în timp ce tragerea la sorţi pentru Europa League e programată de la ora 14:00 (primul tur), respectiv 15:30 (al doilea tur). Meciurile din primul tur al UCL vor avea loc în 1/2 iulie (turul) şi 8/9 iulie (returul). Steaua va intra în competiţie în 15/16 iulie (turul) şi 22/23 iulie (returul). Partidele din primul tur al UEL se vor disputa în 3 şi 10 iulie, iar cele din turul doi în 17 şi 24 iulie. Campioana României va intra în competiţie în turul doi preliminar al UCL, în timp ce CFR Cluj și Petrolul vor debuta în cupele europene în turul doi preliminar al UEL. Câştigătoarea Cupei, Astra Giurgiu, va juca în turul trei al Europa League.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter