Sport

Cluj Crusaders a câştigat la „masa verde” cu Baia Mare Miners

Campioana României la Fotbal American s-a impus la „masa verde” în confruntarea cu Baia Mare Miners, echipă nou-înființată.

Sezonul regulat al Conferinţei de Nord-Vest a Campionatului Național de Fotbal American (CNFA) s-a ȋncheiat ȋn weekend. În  ultimele  meciuri,  Timişoara  89ers  a  reuşit  să  treacă  fără  probleme  de  Mureş Monsters, impunându-se cu scorul de 62-0.

Cluj Crusaders a câştigat partida cu Baia Mare Miners la „masa verde”. Trupa locală a fost  anunţată,  ȋn  prealabil,  de conducerea formației băimărene că meciul  care  avea să se desfăşoare  sâmbătă  a  fost  anulat. Diversele  probleme cu care  se  confruntă nou ȋnfiinţata echipă de fotbal american de la Baia Mare au adus clujenilor victoria cu scorul de 1-0 fără a mai fi nevoită să efectueze deplasarea ȋn Maramureş. Astfel, ȋn fruntea clasamentului Conferinţei de Nord-Vest a CNFA se află Timişoara 89ers, care a câştigat toate meciurile, urmată de Cluj Crusaders care a pierdut ȋn Banat și de Mureş Monsters, care a reuşit să triumfe doar ȋn faţa echipei maramureşene, care nu a acumulat nici o victorie.


Cluj Crusaders va disputa următoarea confruntare la Bucureşti, unde va da piept cu ȋnvingătoarea Conferinţei de Sud pe 21 iunie, ȋn prima semifinală a CNFA. O zi mai târziu, Timişoara 89ers, cel mai probabil, ȋşi va juca şansa, pe teren propriu, pentru a se califica ȋn RoBowl V (Finala CNFA) cu ocupanta locului secund din Conferinţa de Sud. Reprezentantele Conferinţei de Nord-Vest ȋşi vor afla adversarele din semifinale abia în 8 iunie după desfăşurarea derby-ului dintre  Bucureşti  Warriors şi  Bucureşti  Rebels.  Pe lângă victoria  obţinută ȋn  acest  meci,  una dintre  cele  două echipe bucureştene va deveni liderul Conferinţei de Sud.

Finala mică și finala RoBowl V vor avea loc în 6 iulie, pe stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara.

Ultimele Stiri
abonare newsletter