Sport

Înecați la malul mării

Universitatea Cluj a pierdut lamentabil pe terenul Farului Constanța, scor 17-69 (0-41). Pentru rugbiștii pregătiți de Ioan Teodorescu și Bogdan Cantor a fost a șaptea înfrângere în actuala ediție a SuperLigii CEC Bank.

Universitatea Cluj a pierdut rușinos în fața Farului. Formația ardeleană cedat cu 17-69, la capătul unui meci controlat în totalitate de gazde, care și-au trecut în cont nu mai puțin de 9 eseuri.

Executați în numai 12 minute

Constănțenii au avut nevoie de numai 12 minute pentru a pune mâna pe bonusul ofensiv. Jucătorii echipei gazdă au reușit să culce de patru ori balonul în terenul de țintă advers, eseurile fiind transformate fără emoții de Vlaicu. Marinarii și-au continuat forcing-ul ofensiv și au mai bifat două lovituri de pedeapsă, un eseu și o transformare, înainte de pauză. Farul a plecat astfel la vestiare cu un avantaj liniștitor: 41-0.


Au „reînviat"

„U” Cluj a dat semne de revenire în actul secund. Trupa ardeleană a început mai bine partea a doua a meciului şi a înscris în terenul de ţintă prin căpitanul Cristian Murgoci, însă Ionuţ Mazăre a ratat transformarea. Echipa de pe malul mării a răspuns imediat prin Neagu şi Semple, ambele eseuri fiind tranformate de Vlaicu.

Final alert

„Studenții” au continuat să pună presiune pe constănțeni, iar eforturile le-au fost răsplătite. Romulus Boar şi Paul Petucher și-au trecut în cont fiecare câte un eseu, însă doar una a fost transformată de Mazăre. Ultimul cuvânt de spus l-au avut însă tot marinarii. Semple și Nere au reușit două încercări, ambele transformate de Sabbagh.


Egalați de Dinamo

În urma acestui eșec, clujenii au fost egalați în clasament de Dinamo, care a bătut surprinzător pe Steaua, scor 11-10. Ambele echipe au acumulat 5 puncte în opt jocuri, însă universitarii ocupă un loc mai sus (6), grație victoriei contra „câinilor” (24-22).

„Am anticipat că va fi un sezon mai puternic ca niciodată şi acest lucru se vede prin rezultatele înregistrate până acum. Noi am demonstrat că putem juca de la egal la egal cu orice formaţie, dar din păcate nu facem acest lucru pe durata unui meci întreg. E foarte greu să duci un campionat cu doar 28 de jucători. Din păcate, am venit la Constanţa fără 9 jucători, toţi accidentaţi, iar după acest meci mai avem doi pe care probabil nu-i vom mai putea utiliza multă vreme. Am mai avea nevoie de întăriri, dar mergem înainte cu ce avem. Felicit echipa mea pentru repriza secundă de la Constanţa, însă trebuie să facem o analiză foarte corectă asupra evoluţiilor noastre, pentru că în continuare lucrurile nu stau aşa cum ne-am fi dorit”, a declarat Bogdan Cantor.


Doi dintr-o lovitură

Înfrângerea cu Farul e cu atât mai dureroasă cu cât echipa clujeană i-a pierdut pe Kamil Sobota și Vasile Paraschiv. Primul este suspect de ruptură a ligamentului colateral, în timp ce al doilea e suspect de ruptură de menisc. În partida cu marinarii a evoluat și juniorul Gabriel Marinca, aflat la primul său joc în SuperLigă. Rugbistul în vârstă de numai 18 ani l-a înlocuit, în minutul 75, pe Moala Leimoni.

În runda următoarea, „U” Cluj va primi vizita celor de la CSM București.

Ultimele Stiri
abonare newsletter