Sport

Doi baschetbaliști de la „U", convocați la națională. Când se dispută meciurile 1 și 2 cu Ploieștiul

Mihai Silvășan și Cătălin Baciu au fost convocați în lotul lărgit al României pentru campania de calificare la EuroBasket 2015. La lot va fi prezent și kinetoterapeutul celor de la „U” BT Mobitelco, Adrian Resteman.

Tricolorii fac parte din Grupa F, alături de puternicele reprezentative ale Letoniei, Suediei si Slovaciei. Astfel, prima acțiune este fixată să înceapă în 30 iunie, la Sibiu.

Antrenorii Marcel Țenter, Claudiu Fometescu și Milorad Perovic vor avea la dispoziție 20 de baschetbaliști: Vlad Moldoveanu (BC Kalev/Cramo – Estonia), Alexandru Olah (Northwestern University – SUA), Torok Rolland (BC Kormend – Ungaria), Andrei Mandache (Gaz Metan), Mihai Silvășan, Cătălin Baciu (ambii de la „U” BT Cluj-Napoca),  Bogdan Țibîrnă, Daniel Popescu (ambii de la CSM Oradea), Levente Szijarto, Adrian Guțoaia (ambii de la CSU Asesoft Ploiești), Andrei Căpușan, Ionuț Drăgușin (ambii de la SCM U Craiova), Titus Nicoară (CSM Oradea), Teodor Jucan (BC Mureș Tg. Mureș), Adrian Tudor, Mihai Paul (ambii de la CSA Steaua CSM Eximbank), Dragoș Andrei, Cătălin Petrișor, George Toth (toți de la BC Timișoara) și Octavian Popa Calotă (CSU Atlassib Sibiu).


În alte ordine de idei, Federația a stabilit datele de disputare ale semifinalei dintre CSU Asesoft Ploiești și „U" BT Mobitelco. Primele două meciuri se vor desfășura marți și miercuri (13-14 mai), cu începere de la ora 20.30. Meciul 3 va avea loc în 20 mai, la Cluj.
 

abonare newsletter