Sport

Decizia FIFA privind transferurile FC Barcelona, suspendată

FC Barcelona a înaintat un memoriu împotriva deciziei Comisiei de Disciplină a FIFA de a-i interzice clubului catalan să efectueze transferuri în următoarele două perioade de "mercato", Comisia de Apel hotărând suspendarea sentinţei până se va pronunţa, informează forul mondial, pe site-ul oficial.

FC Barcelona a înaintat un apel la Comisia de Apel a FIFA împotriva Comisiei de Disciplină, care a sancţionat clubul pentru încălcări ale regulamentelor transferurilor de jucători sub 18 ani. Clubul a cerut ca apelul său să aibă şi rol de suspendare a efectelor cauzate de această decizie.

Preşedintele Comisiei de Apel a FIFA, Larry Mussenden, susţine că instanţa pe care o conduce nu se află în posibilitatea de a lua o decizie într-un timp atât de scurt, încât un eventual apel al clubului la TAS să poată fi efectuat până la startul următoarei perioade de transferuri, care începe la 1 iulie. Astfel, Comisia de Apel a FIFA a admis cererea de suspendare a efectelor deciziei Comisiei de Disciplină.


În 2 aprilie, Comisia de Disciplină a FIFA a sancţionat clubul FC Barcelona cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri în sezonul viitor, pentru infracţiuni comise la achiziţionarea a zece jucători minori. De asemenea, FC Barcelona a primit o amendă de 450.000 de franci elveţieni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter