Sport

Cluburile din Liga I cer amânarea campionatului: „Nu mai vrem să jucăm!”

Cluburile din Liga I cer amânarea primelor două etape din retur pentru luna februarie.

Cluburile din Liga I insistentă pentru amânarea celor două etape din retur, programate la sfârșitul acestui an. Etapele 18 și 19 au șanse mari să nu se mai dispute din cauza condițiilor meteorologice. În mai multe județe din țară a nins abundent, iar majoritatea stadioanelor din România nu dețin sisteme de încălzire. „U” Cluj, CFR, Steaua, Petrolul, Dinamo și Pandurii se numără printre echipele care vor întreruperea campionatului. „Dacă va ninge în continuare, toate echipele vor avea aceeași problemă: lipsa terenurilor de antrenamente”, a subliniat Cosmin Contra, tehnicianul „lupilor galbeni”. „Nu cred că putem avea meciuri de calitate la asemenea temperaturi. Crește și riscul accidentărilor. E mai bine să se amâne”, a completat Laurențiu Reghecampf.

„Nu e normal să se joace”

Liga ar putea decide azi, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, dacă va întrerupe campionatul. În urmă cu două săptămâni, LPF a respins însă cererea cluburilor pe motiv că doar opt echipe au solicitat reprogramarea celor două etape. „Dacă facem un teren pe care putem juca, nu înseamnă că toate problemele sunt rezolvate. Nu avem unde să ne antrenăm. Să te antrenezi pe sintetic sau pe terenuri înghețate, înseamnă să riști să te accidentezi. Nu e normal să se joace”, a răbufnit Mihai Teja, antrenorul „șepcilor roșii”. Dacă programul inițial rămâne în picioare, „U” Cluj ar urma să joace la Petrolul și acasă cu Oțelul Galați, în primele două runde din retur.


Pustai, revoltat

Cristian Pustai speră ca membri LPF să ia în considerare cererea cluburilor și să amâne campionatul. Dacă Gino Iorgulescu va fi de acord, Liga I ar urma să se reia pe la mijlocul lunii februarie. Însă dacă vremea nu va permite acest lucru, există șanse mari ca cel puțin două etape să se dispute și în luna iunie. „Să vedem cât putem să mai jucăm, până acum avem 31 de meciuri oficiale. Eu mi-aș dori ca jocul de fotbal să se joace pentru spectatori. În alte locuri nu știu dacă s-ar fi putut juca în aceleași condiții ca la noi, pe un teren bun. Am jucat cu Dinamo la 21:30, terenurile sunt înghețate. Problema e unde te antrenezi. Dacă nu ai unde, e foarte greu. Cred că ar fi trebuit o pauză mai lungă, dar am încercat. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni niciodată, n-am reușit să ne amânăm niciun meci. Nu cerem că nu mai putem noi juca, dar unele condiții nu sunt bune pentru fotbal”, a tunat Pustai.

 

Cu cine mai joacă CFR și „U” Cluj în 2013:


Etapa a 18-a:

CFR – Botoșani (duminică, 15 decembrie, ora 18.30, DigiSport )


Petrolul - „U” (duminică, 15 decembrie, ora 21:00, DigiSport)

Etapa a 19-a:


Poli Timișoara – CFR (miercuri, 18 decembrie, ora 18.30, DigiSport)

„U” - Oţelul Galați (joi, 19 decembrie, ora 18:30, DigiSport)


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter