Sport

"Clau-gol" vrea un meci de retragere în tricoul lui „U” Cluj

Tehnicianul echipei CS Municipal Râmnicu Vâlcea, Claudiu Niculescu, şi-ar dori un meci de retragere în tricoul Universității Cluj, formația la care a evoluat în perioada 2010-2012.

"Nu am am avut un meci de retragere şi sincer îmi doresc. Dacă ar fi să fie mi-ar plăcea să joc pentru Universitatea Cluj, în faţa suporterilor clujeni, care sunt minunaţi. Dacă ar fi ca meciul amical să fie şi cu Dinamo atunci ar fi perfect, mai ales că cele două galerii sunt înfrăţite. Şi pentru Ionel Dănciulescu ar putea să fie meciul de retragere. În fine, îmi doresc dar nu depinde de mine", a declarat Niculescu (foto stânga) la banchetul de final de an al echipei vâlcene.

Fostul atacant nu are în plan să plece de la CS Municipal: "Am împlinit un an la Râmnicu Vâlcea, chiar dacă mulţi spuneau că voi sta numai câteva luni până voi găsi un nou angajament în Liga I. Vreau să ajung în primul eşalon, dar cu CSM. Mă simt excelent aici, sunt aproape de casă, oamenii sunt minunaţi. Avem un lot bun care poate obţine promovarea chiar dacă avem adversari puternici ca CS Universitatea, Gloria Bistriţa sau FCM Târgu Mureş".

abonare newsletter