Sport

Pițurcă pleacă de la națională. Petrescu, favorit să-i ia locul!

Ratarea calificării la CM din Brazilia i-a fost fatală lui Victor Pițurcă. Dan Petrescu și Cosmin Olăroiu sunt favoriți pentru postul de selecționer al României.

Sursa foto: uefa.com Sursa foto: uefa.com

România a irosit o nouă șansă de a accede la un turneu final de Campionat Mondial. Ajunși cu multă șansă la baraj, „tricolorii” s-au făcut de rușine în fața Greciei. Elenii au pus mână pe biletele care duc la Rio, după ce au obținut o victorie la Atena (3-1) și un rezultat de egalitate la București (1-1).

Ratarea unei noi calificări i-a scos din sărite pe fanii naționalei, care i-au cerut demisia lui Victor Pițurcă. Federația ia și ea în calcul o despărțire de selecționer, dar clauza de reziliere a contractului le dă mari bătăi de cap șefilor FRF. În cazul unei demiteri, „Piți” s-ar alege cu 1,4 milioane de euro!


„Bursucul”, în pole position

Favorit să-i preia locul e Dan Petrescu. „Bursucul” a refuzat recent o ofertă din Premier League, de la Crystal Palace, dar nu și-a ascuns dorința de a pregăti naționala României. „Iubesc Anglia, sunt mândru că echipe de acolo mă doresc, dar în acest moment nu pot merge în Premier League. Am un contract clar cu Dinamo Moscova. Am spus tot timpul că sunt trei echipe pe care visez să le antrenez: Steaua Bucureşti, Chelsea şi echipa naţională a României”, a dezvăluit fostul antrenor al Unirii Urziceni, echipă cu care a reușit să câștige titlul național în sezonul 2008-2009. Aducerea lui Petrescu e însă o variantă „scumpă” pentru FRF, în contextul în care „SuperDan” câștigă 2,5 milioane de euro pe an la Dinamo Moscova!  Fostul internaţional român, în vârstă de 45 de ani, se află la Dinamo din august 2012 şi mai are un an şi jumătate de contract cu formaţia rusă.

Pe lista Federației se mai află și alți patru tehnicieni: Cosmin Olăroiu, Ladislau Boloni, Mircea Lucescu și Laurențiu Reghecampf.


„Piți” merge în Asia

Constestat de fani și de majoritatea oamenilor din fotbal, Victor Pițurcă dorește și el să-și încheie socotelile cu reprezentativa României. Selecționerul îşi va rezilia cel mai probabil contractul cu FRF şi va accepta o ofertă de la o echipă din Asia. „Cred că ar trebui să o luăm de la zero, fără Mutu, fără Piți, fără toată lumea! Toți de la zero, să creștem. Avem atâția antrenori tineri: Oli, Reghe, Contra, Dan Petrescu! Avem și jucători care sunt tineri, să începem să facem ceva nou și să reușim să ne ducem la un Campionat Mondial. Așa ce facem?”, este de părere Adrian Mutu, aflat în conflict deschis cu Pițurcă.

MM Stoica, avocatul „Diavolului”

Surprinzător sau nu, Mihai Stoica i-a luat apărarea selecționerului în conflictul cu fanii. Managerul Stelei nu îl consideră pe Pițurcă principalul vinovat pentru ratarea calificării. „L-am criticat cu argumente solide în trecut pe actualul selecționer, am fost jignit și am răspuns cu jigniri, dar nu pot nega evidența și nici nu risc să-mi pierd credibilitatea. Asta am văzut în dubla cu Grecia, asta spun, cu toată dezamăgirea infantilă a unora care așteptau o reacție agresivă din partea mea. Sunt dezamăgit că nu s-a putut mai mult, dar nu vă concentrați pe Pițurcă. Schițați un prim 11 pe care-l considerați mult mai competitiv decât cel aliniat cu Grecia. Greu, nu?”, a scris MM pe o rețea de socializare.

abonare newsletter