Sport

„Super Mario”, dorit la Palat

Mario Felgueiras ar putea ajunge în iarnă la campioana României, în locul lui Ciprian Tătărușanu, aflat la final de contract și curtat de cluburi importante din Europa.

A impresionat în Liga Campionilor, iar acum este foarte aproape de transferul vieții sale. Mario Felgueiras ar putea semna cu Steaua, unde este dorit cu insistență de Laurențiu Reghecampf. Goalkeeper-ul portughez are șanse mari să ajungă în Ghencea încă din această iarnă, în cazul în care Ciprian Tătărușanu acceptă un transfer în străinătate. În aceste condiții, Felgueiras ar avea asigurat locul de titular în poarta campioanei. Valentin Cojocaru și Florin Niță, ceilalți goalkeeperi ai roș-albaștrilor, nici nu intră în vederile tehnicianului stelist.

Curtat de Liverpool și Napoli

Felgueiras a atras atenția mai multor cluburi din Europa, grație evoluțiilor sale foarte bune în 2012 în Liga Campionilor. Atunci, “Super Mario” a fost votat unul dintre cei mai buni goalkeeperi ai fazei grupelor. CFR a reușit să strângă zece puncte, deși figura în aceeași grupă cu puterile Manchester United, Galatasaray sau Braga. Isprava feroviarilor i s-a datorat în mare parte lui Felgueiras, care a avut numeroase intervenții salutare în poarta trupei feroviare. Liverpool, Napoli, Arsenal sau Benfica s-au bătut pentru semnătura lusitanului, dar acesta a preferat să rămână în Gruia.


“Va fi cel mai scump transfer al CFR-ului”

Șefii din Gruia sunt dispuși să renunțe la serviciile lui Mario, însă nu în orice condiții. Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan speră să obțină patru milioane de euro de pe urma portughezului. “Felgueiras e cel mai important jucător din lot în acest moment. Am avut probleme de-a lungul timpului la portari, dar Mario ne-a demonstrat că oferă o siguranţă foarte mare echipei. Avem în continuare nevoie de el şi nu se pune problema să plece în această iarnă. Situaţia s-ar schimba doar dacă am primi o ofertă de nerefuzat, adică una de minimum patru milioane de euro. Felgueiras va fi cel mai scump transfer al nostru!”, a anunțat, în dese rânduri, președintele clujenilor.

Mario Felgueiras a ajuns în România în sezonul 2011/2012, fiind împrumutat de FC Brașov de la SC Braga. Un an mai târziu, goalkeeper-ul portughez avea să semneze cu CFR Cluj, echipă pentru care a bifat 40 de prezențe în Liga I, 6 în Cupa României și 12 în Champions League. În carieră, Mario a mai evoluat la Setubal (2009/2010) și Rio Ave (2010/2011).

abonare newsletter