Sport

Suporterii unguri au fost duşi la gară sub escorta jandarmilor

Plecarea suporterilor maghiari din România a decurs fără incidente. Ei au fost escortaţi de jandarmi şi duşi cu autobuzele de pe stadionul Arena Naţională la Gara de Nord, de unde au luat trenul către Budapesta.

Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a declarat, în această dimineaţă pentru Agerpres, că plecarea suporterilor maghiari a avut loc fără incidente.
Mai mulţi suporteri unguri veniţi la Bucureşti pentru meciul de fotbal România-Ungaria s-au luat la bătaie vineri cu jandarmii, în Centrul Vechi al Capitalei, înaintea începerii partidei, incidentul petrecându-se în momentul în care aceştia urmau să fie transportaţi cu autobuzele către Arena Naţională. Ungurii au început să arunce cu pietre în jandarmi, moment în care aceştia au fost nevoiţi să folosească materialele din dotare pentru a calma spiritele.
Aproximativ 1.000 de jandarmi au asigurat ordinea publică la meciul România - Ungaria, la care au asistat 49.000 de suporteri români şi 3.000 maghiari.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter