Sport

Administratorul judiciar al "U" Cluj îi linişteşte pe suporteri: "Echipa nu moare, va rămâne în Liga 1"

<p><img src="documente/stories/2013/04_aprilie/27/cr__3874.jpg" border="0" width="457" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Horia Ţiril, administratorul judiciar al celor de la U Cluj, crede că echipa sa va obţine licenţa la apel şi va putea evolua şi în sezonul viitor în Liga 1.</p>

 

"Sunt convins că, la apelul din 7 mai, Comisia va ţine cont de toate actele pe care le-am prezentat şi care, cu surprindere, nu au trecut de Comisia de Licenţiere. Vreau să anunţ pe toată lumea că la echipă s-au asigurat condiţii decente. Am asigurat tot ce a cerut Ionel Ganea, iar plăţile salariilor sunt făcute în avans, cum nu se întâmplă la niciun club din România. În februarie am plătit în avans salariul pe trei luni.


Ne bazăm şi pe circulara trimisă de FRF pe 19 decembrie, în care eram anunţaţi că un club în insolvenţă nu poate participa în competiţii internaţionale, dar că starea aceasta nu va afecta sub nicio formă competiţia internă. Îi asigur pe suporteri că "U" nu moare, că planul de reoganizare e făcut până în cele mai mici detalii şi că jucătorii primesc tot ceea ce merită", a spus Horia Ţiril la Radio GSP.

 



 

Citeşte şi:


ŞOC în Liga 1. Universitatea Cluj nu a luat licenţa

 



Ultimele Stiri
abonare newsletter