Sport

„U“ Jolidon, doar egal la Craiova

<p><strong><img src="documente/stories/2013/01_ianuarie/08/9 u joli craiova.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Vicecampioanele de la „U“ Jolidon nu au reușit să se impună în meciul din deplasare cu SCM Craiova, fiind egalate în ultimele secunde de joc. </strong></p>

SCM Craiova – „U“ Jolidon s-a încheiat la egalitate, 24-24. Clujencele au condus în majoritatea timpului, dar au fost egalate pe final.

Clujencele au început bine partida de la Craiova, iar în prima parte a primei reprize au condus clar ostilitățile. Oltencele au avut însă un final de repriză în care le-a ieșit totul și au reușit să egaleze, iar apoi să preia conducerea, 13-11 fiind scorul la pauză. După pauză, clujencele și-au amintit că au încheiat sezonul trecut pe locul secund iar acum întâlnesc o echipă ce luptă pentru evitarea retrogradării și au revenit pe tabela de marcaj. Elevele lui Gheorghe Covaciu au controlat autoritar repriza secundă, până pe final, având la un moment dat patru goluri avans. „Alb-negrele“ au cedat însă finalul de joc, iar oltencele au profitat de șansa acordată, reușind să smulgă un egal în ultimele secunde.
Mihaela Ani-Senocico a fost golghetera partidei, cu 8 reușite. De la SCM Craiova s-a remarcat Apipie, care a avut 6 reușite.

Urmează meciul cu Oltchim

În urma acestui rezultat, „U“ Jolidon se clasează pe locul 5 în clasamentul Ligii Naționale, cu 9 puncte obținute în 8 meciuri, iar SCM Craiova este pe locul 9, cu 4 puncte strânse în 9 partide. Iată rezultatele celorlalte partide din cadrul etapei a 7-a: CSM Ploiești – Oltchim 21-36, Danubius Galați – Corona Brașov 25-24, HCM Roman – HC Zalău 22 – 22, CSM București – Dunărea Brăila 27 – 22.
„U“ Jolidon va avea o misiune „imposibilă“ în meciul următor, urmând să joace în deplasare la Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana din ultimele sezoane. Partida va avea loc luni, 14 ianuarie.

Foto: ucluj.ro (silviucristeaphotography.blogspot.com)

Clasament Liga Națională handbal feminin

1. Oltchim Rm.Val.     7     7     0     14
2. HCM Baia Mare     8     6     0     12
3. HC Dunărea Brăila     7     5     0     10
4. HC Zalău         8     4     1     9
5. „U“ Jolidon Cluj     8     4     1     9
6. ASC Corona     7     4     0     8
7. HCM Roman     7     3     1     7
8. CSM București     8     3     0     6
9. SCM Craiova     9     1     2     4
10. HC Danubius     7     1     1     3
11. CSM Ploiești     8     0     2     2


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter