Sport

Șumudică, noul antrenor al Universității!

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/09/sumudica.jpg" border="0" align="left" />Marius Şumudică a declarat, vineri, că a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj!</strong>



Conform agenției Mediafax, Marius Șumudică este nou antrenor al „șepcilor roșii“. Fostul tehnician al Rapidului a semnat cu Universitatea un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon competiţional.
„Negocierile s-au încheiat, am semnat cu Universitatea Cluj până în vară“, a afirmat tehnnicianul care ultima oară a antrenat formaţia FC Vaslui.
Marius Şumudică a preluat conducerea tehnică a formaţiei clujene de la Marius Popescu, antrenor secund care a asigurat interimatul după demisia lui Cristian Dulca la 1 octombrie.
Debutul lui Şumudică pe banca echipei Universitatea Cluj se va produce, luni, de la ora 20.30, când este programat meciul de pe teren propriu cu fosta sa formaţie Rapid din cadrul etapei a XV-a a Ligii. Mariuș Șumudică a mai pregătit de-a lungul carierei de antrenor formațiile Astra, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, FC Brașov și Kavala (Grecia).
Se pare că în cele din urmă Florian Walter, fostul finanțator, și Ioan Mărginean, cel care deține clubul în acte, s-au înțeles în cele din urmă cu frații Bultoc, care vor achiziționa pachetul majoritar de acțiuni al Universității. Aceștia au o evere estimată de aproximativ 50 de milioane de euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter