Sport

CFR a trecut de Liberec, dar nu e cap de serie

<p /><strong><img src="documente/stories/2012/08_august/10/cfr cl site.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />CFR Cluj nu va fi cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor, care va avea loc astăzi la Nyon. </strong>

Campioana României va întâlni una dintre formaţiile FC Basel, Anderlecht Bruxelles), Celtic Glasgow, BATE Borisov (Belarus) şi Dinamo Zagreb, conform site-ului oficial al UEFA.
CFR Cluj a fost inclusă în urna echipelor ce nu sunt cap de serie pe partea de tablou a campioanelor. În urnă cu CFR Cluj se mai află formaţiile Helsingborgs IF (Suedia), NK Maribor (Slovenia), AEL Limassol (Cipru) şi Hapoel Kiryat Shmona (Israel). Pe partea de tablou a echipelor ce nu sunt campioane, capi de serie sunt Sporting Braga (Portugalia), Dinamo Kiev (Ucraina), Panathinaikos Atena (Grecia), FC Copenhaga (Danemarca) şi Spartak Moscova (Rusia). Formaţiile care nu sunt capi de serie pe această parte de tablou sunt următoarele: Fenerbahce Istanbul (Turcia, care a eliminat pe FC Vaslui în turul anterior), Udinese (Italia), OSC Lille (Franţa), Malaga (Spania) şi Borussia Monchengladbach (Germania).
Tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor va avea loc astăzi, de la ora 13.00. Tot astăzi va avea loc și tragerea la sorți a play-off-ului Europa League, unde vor intra cel puțin două formații românești, Dinamo și FC Vaslui.

„Feroviarii“ au trecut de Slovan

Miercuri seara, CFR a învins în deplasare pe Slovan Liberec, cu 2-1, prin reușitele lui Kapetanos ș Sougou. „Feroviarii“ câștigaseră și partida tur, 1-0 în Gruia cu campiona Cehiei.
Iuliu Mureșan, președintele clujenilor, a declarat după meci că este fericit că echipa sa a obținut cel puțin calificarea în grupele Europa League. CFR va ajunge în grupele celei de a doua competiții europene ca valoare dacă va fi eliminată în play-off-ul Ligii Campionilor. „A fost un meci foarte greu, exact cum ne aşteptam. Ne-am atins obiectivul, am dat un gol, după aceea echipa a jucat foarte bine. Am obţinut două victorii, ne-am calificat, suntem cel puţin în grupele Europa League. Sigur, avem şansa să ajungem în grupele Ligii Campionilor, unde ne dorim foarte mult să ajungem. Felgueiras este un jucător care ne mulţumeşte, este o calificare foarte frumoasă. Atât noi, cât şi fotbalul românesc aveam nevoie de această calificare. Sper să o ţinem numai în victorii“, a spus oficialul din Gruia imediat după meciul de la Liberec. Mureșan a mai precizat că este posibil să mai transfere un fotbalist, având în vedere că Ciprian Deac va lipsi o perioadă destul de lungă din cauza accidentării suferite în meciul cu FC Vaslui.

sursa foto: http://www.sportovninoviny.cz

Ultimele Stiri
abonare newsletter