Sport

Gest onorabil al lui Dorin Goian

<p><img src="documente/stories/28 goian rangers.jpg" border="0" style="float: left; border: 0px none; margin: 2px 5px;" /><strong>Dorin Goian se află printre cei trei jucători care ar accepta să-şi transfere contractele pe noua societate care va administra clubul Glasgow Rangers, alţi opt fotbalişti refuzând să facă acest lucru, spre nemulţumirea patronului Charles Green, informează presa engleză.</strong></p>

Steven Davis, Allan McGregor, Kyle Lafferty, Jamie Ness, Steven Naismith, Steven Whittaker, Sone Aluko şi Rhys McCabe au anunţat că nu doresc să-şi transfere contractele pe firma care va prelua de la sociatea falimentară care a adminstrat clubul palmaresul şi patrimoniul echipei, iar Green i-a numit pe aceştia "oportunişti". Doar Lee McCulloch, Lee Wallace şi Dorin Goian şi-au manifestat intenţia de a continua. Totuşi, fundaşul român ar putea părăsi şi el echipa dacă aceasta va fi retrogradată.
Clubul Glasgow Rangers, aflat în faliment, nu figurează în calendarul campionatului Scoţiei, ediţia 2012-2013. Fiscul britanic se află într-un litigiu cu clubul scoţian pentru recuperarea sumei de 75 de milioane de lire sterline (93,5 milioane de euro), potrivit presei engleze, şi a respins un plan de rambursare parţială a datoriilor, elaborat de consorţiul de firme deţinut de omul de afaceri Charles Green.
Green, fost preşedintele al clubului Sheffield United, a fost nevoit să creeze o nouă societate pentru ca echipa să supravieţuiască, dar pentru menţinerea formaţiei în elita fotbalului scoţian este necesar acordul cluburilor din Scottish Premier League. Însă Rangers va fi exclusă din competiţiile europene pentru trei ani.
Patru cluburi, Inverness, Hibernian, Hearts şi Dundee, au anunţat că vor vota împotriva posibilităţii ca Glasgow Rangers să evolueze în sezonul viitor în prima ligă, astfel că echipa la care evoluează Dorin Goian ar urma să fie retrogradată în liga a treia în cazul în care încă o grupare ia aceeaşi decizie.
Rangers are nevoie de cel puţin opt voturi din 12 în Adunarea Generală a primei ligi, care va avea loc joi.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter