Sport

Olimpicii din scaune rulante

<p />Mai sunt câteva luni până la Paralimpiada de la Londra, aşa că mai mult de jumătate dintre jucătorii de tenis de masă calificaţi la competiţie s-au adunat zilele acestea în oraşul de pe Someş cu gândul de a se cunoşte mai bine, dar şi să se pregătească alături de coechipieri şi adversari.



Turneul Internaţional de Tenis de Masă din România (RITTO), căci aşa se numeşte evenimentul găzduit la Sala Sporturilor, este deja cea mai bine cotată competiţie de acest fel, la nivel mondial. La cea de-a şasea ediţie, şi-au luat paletele şi mingile şi s-au pregătit de joc 150 de jucători din 19 ţări.
Preşedintele Comitetul Naţional Paralimpic, Sally Lamont, nelipsită de la întâlnirile persoanelor cu dizabilităţi, a ţinut o scurtă prezentare despre evenimentul organizat la Cluj, spunând că oamenii care au anumite dificultăţi reuşesc să se integreze mai bine în societate dacă practică un sport.
„Sunt şase ani de când am început RITTO şi, chiar dacă la început a fost destul de mic, acum a devenit unul dintre cele mai cunoscute turnee de tenis de masă din lume. Nivelul pregătirii a crescut în fiecare an, adică tot mai mulţi jucători din tot mai multe ţări participă. Orice competiţie este foarte importantă, mai ales pentru românii noştri. Sportul a reprezentat o motivaţie pentru persoanele cu dizabilităţi, iar cei din România se pot bucura acum de o concurenţă de talie mondială, iar tocmai această anvergură îi face să trateze cu seriozitate jocul”, spune Sally într-o română chinuită de accentul irlandez.
Printre multele scaune rulante, îşi face loc şi Katie Rizvie, preşedinte al Comitetului Organizator Local RITTO, care îi salută zâmbind pe concurenţi. Vine grăbită să îl prezinte pe clujeanul Dacian Maxim, calificat deja la Paralimpiada din august. În timp ce mă conduce către masa unde Dacian urma să îşi înceapă jocul, îmi explică de ce şi oamenii cu dizabilităţii trebuie să se antreneze.
„Ei se antrenează foarte tare, la fel ca şi ceilalţi oameni. Este foarte important să-i înţelegem şi oamenii din România trebuie să aibă răbdare cu semenii lor. Sportul este sport pentru toată lumea”, argumentează Katie.
Dacian joacă tenis de masă de 15 ani, s-a calificat la competiţia din Marea Britanie şi este plin de speranţă că va câştiga.
„Prima dată, când am început să joc tenis, a fost aşa ca amator, abia apoi a devenit o pasiune. Dar m-am gândit că aş putea să devin profesionist pentru că am vrut să fac ceva mai mult decât să mă joc. Vreau să fac performanţă şi prin calificarea asta cred că am reuşit”, povesteşte Dacian.
Alături de indonezieni, americani, slovaci şi ruşi, stătea gânditor Gabriel Copola, un tânăr argentinian imobilizat în scaun rulant. Se uită la ceilalţi jucători şi le analizează strategiile de joc. Spune că a venit în Cluj pentru că e foarte important să se antreneze cât mai mult.
„Această competiţie este foarte importantă pentru mine deoarece m-am calificat la Paralimpiadă, deci încerc să mă antrenez cât mai mult pentru Londra. Sportul aceasta necesită mult antrenament, de aceea îmi dedic 2-3 ore zilnic tenisului”, explică Gabriel.
Şi Livan se antrenează intens. Nu este pentru prima dată în Cluj, ba chiar a mai fost de două ori. Tot la RITTO. A venit tocmai din Israel hotărât să câştige aurul.
„Turneul din Cluj mă ajută să fiu în formă pentru Paralimpiadă. Joc tenis de 12 ani şi îmi place să vin la Cluj”, afirmă Livan Geva.
Andre Scott e american. Spune despre el că este un jucător foarte bun. A învăţat să joace tenis într-un centru de reabilitare şi uşor-uşor a ajuns să fie expert. E atât de bucuros de experinţa acestui turneu încât anul acesta şi-a adus şi doi coechipieri cu el.
Reîncep să joace. Sunt cu toţii absorbiţi de joc, de scor şi de unduirea încheieturii de la mâini. Se întâlnesc şi mâine. La Sala Sporturilor, până sâmbătă.
Ana GIOL

Ultimele Stiri
abonare newsletter