Sport

CFR, al treilea titlu!

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/21/08 fotbal cfr-u cluj _sc_ 87.jpg" border="0" align="right" />CFR Cluj şi-a asigurat vineri seara al treilea titlu de campioană a României din istoria clubului, după ce s-a impus cu 3-2 , în rejucarea derby-ului cu Universitatea.</p>

Pentru CFR este al treilea titlu, după cele din 2008 şi 2010, primul adus tot de antrenorul Ioan Andone.
Universitatea a condus cu 2-0, graţie „dublei” reuşite de Marian Cristescu (29, 47), care a marcat primele sale goluri pentru „şepcile roşii”, dar CFR a reuşit să întoarcă rezultatul în repriza secundă, după ce „U” a rămas în 10 oameni. Adrian Cristea a fost eliminat (48) - două cartonaşe galbene încasate stupid - iar CFR a putut să revină astfel în joc: Mureşan a redus din diferenţă la scurt timp din lovitură liberă (50), senegalezul Sougou a egalat (64), iar Cadu a adus victoria (89), dintr-un penalty uşor acordat de arbitrul croat Vucemilovic, după un duel între atacantul grec Kapetanos şi fundaşul germano-polonez Szukala.
Meciul s-a desfăşurat în faţa a circa 20.000 de spectatori, iar înainte de primul fluier, Bornescu şi Cadu şi-au dat mâna. Meciul fusese întrerupt marţi 8 mai, în minutul 27 de către arbitrul Alexandru Tudor, la scorul de 0-1, din cauza violenţelor între jucătorii celor două formaţii.
Astfel, CFR a cucerit titlul aproape la fel ca în 2008, când învingea pe U în ultima etapă cu 1-0, pe terenul acesteia, în urma unui gol marcat de Cadu, din penalty.

Mureșan: „Am fost cei mai buni“

Iuliu Mureșan, președintele clubului „feroviar“, a declarat după succesul obținut că meritul pentru titlu este al jucătorilor. „Este meritul jucătorilor şi al celor doi antrenori pe care i-am avut în acest sezon. În mod desoebit este meritul lui Ando, care a luat echipa într-un moment dificil. Nu ne interesează cine termină pe locul 2. Al doilea loc nu înseamnă nimic. Am demonstrat că suntem cei mai buni şi am făcut faţă la acest război psihologic care s-a dus cu noi“, a spus oficialul din Gruia.


Andone: „E și titlul lui Costa“

Tehnicianul Ioan Andone a declarat că fostul antrenor, portughezul Jorge Costa, are un mare merit în câştigarea titlului de către CFR Cluj prin punctele acumulate şi jucătorii aduşi. „Mă bucur că a fost o atmosferă fantastică. U şi-a apărat corect şansele, nu au fost valize pe aici. A fost arbitru străin, am câştigat tot din penalty, tot Cadu. Eu am avut şansă de când am venit aici. Trebuie să-i mulţumim lui Jorge Costa pentru punctele acumulate şi jucătorii aduşi. În mare măsură acesta este titlul lui“, a declarat antrenorul „feroviarilor“ după câștigarea campionatului. Fotbaliștii CFR-ului au primit trofeul și medaliile de campioni aseară, după meciul cu Steaua. Intră azi pe monitorulcj.ro să vezi poze de la sărbătoarea campionilor.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter