Sport

A început „Banca Transilvania Open 2012“

<p><img src="documente/stories/2012/05_mai/15/08 15 bt open.jpg" border="0" align="right" />Competiție clujeană se desfășoară în perioada 13-20 mai și are premii în valoare totală de 15000 dolari.</p>

„Banca Transilvania Open 2012“ este organizat de Winners Tennis Club și se bucură de participarea a 90 de sportivi din 20 de țări.
Devenit deja o tradiţie în Cluj-Napoca, „Banca Transilvania Open 2012 ” este al patrulea turneu futures organizat în tot atâția ani la Winners Tennis Club. Datorită valorii mari a premiilor și a calității jucătorilor prezenți pe tabloul principal, această competiție este cel mai important turneu de tenis desfășurat în orașul de pe Someș.
Prima etapă a competiției  este dedicată meciurilor de pe tabloul de calificări,  în care sunt înscrişi 50 de jucători. Câştigătorii vor intra pe tabloul principal, meciurile din această etapă fiind programate să înceapă marți, 15 mai, la ora 10. Tabloul de calificări a fost dominat de jucători români, fapt care reconfirmă importanţa turneelor futures pentru tenisul local. Aceste turnee reprezintă o rampă de lansare pentru juniorii români, care au astfel şansa de a intra în competiţie pe picior de egalitate cu seniorii tenisului mondial.
Meciurile de pe tabloul principal sunt cele care aduc jucătorilor puncte ATP. În această etapă a competiţiei vor evolua trei clujeni: Patrick Ciorcilă, jucător al  Winners Tennis Club, Andras Szekeli, din partea clubului Dinamo București şi Ciprian Porumb jr., jucătorul clubului Tenis Club Cluj. Ciorcilă se află în prezent pe locul 130 în clasamentul mondial al juniorilor, ITF Juniors, fiind unul dintre cei mai tineri jucători de pe tabloul principal.
Favoritul numărul 1 al turneului este canadianul Peter Polansky, aflat pe poziţia 203 în clasamentul mondial ATP. Radu Albot, din Republica Moldova, este favoritul numărul 2,  iar Marius Copil, jucător de Cupa Davis, este al treilea favorit. Copil este cel mai bine clasat român din turneu - locul 256 ATP, cu 81 victorii în ITF și 110 în clasamentul cumulat (ATP si ITF).
Iubitorii de tenis pot urmări toate competițiile la fața locului, la Winners Tennis Club, accesul fiind gratuit. Mai multe detalii despre competiţie, interviuri cu jucătorii și rezultatele fiecărei zile de concurs sunt postate zilnic pe www.winners-tennis.ro și www.facebook.com/winnerscluj şi www.facebook.com/bancatransilvania.


Ultimele Stiri
abonare newsletter