Social

Cel mai modern computer tomograf din Cluj, inaugurat la Clinica de Neurochirurgie

Anul trecut, la Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Cluj au fost realizate 2.600 de intervenţii neurochirurgicale.

Computerul tomograf, dat în folosinţă la Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj a fost cumpărat cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. Aparatul este cel mai modern computer tomograf din Cluj. ''Acest aparat e cel mai modern din Cluj, cel mai bine echipat şi el asigură nu numai examinarea pentru specificul neurologiei, neurochirurgiei, ci el poate efectua şi examinări cardiologice, poate face şi endoscopie digestivă, putem să-l folosim pentru întregul organism", a declarat prof. dr. Ştefan Florian (foto), şeful Clinicii de Neurochirurgie, citat de Agerpres.

Acesta a mai spus că zeci de mii de pacienţi vor beneficia de noul aparat, pacienţi care până acum erau trimişi, chiar imediat după o operaţie pe creier, la examinări imagistice la alte clinici din Cluj-Napoca. ''Pacienţii noştri erau supuşi transferului, transportului cu ambulanţa la centrele unde exista această dotare. Practic toţi pacienţii—noi numai anul trecut am avut 2.600 de intervenţii neurochirurgicale—, toţi pacienţii operaţi aveau nevoie post-operatoriu de cel puţin o investigaţie computer tomograf. Pe lângă aceasta, toţi pacienţii care ni se adresează, toţi pacienţii care vin la control... Sunt zeci de mii de pacienţi care beneficiază de această investigaţie", a completat Ştefan Florian.


La eveniment a fost prezent şi ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. "Sper ca tot ceea ce începe să se întâmple bun în sistemul sanitar să fie practic un principal motiv pentru personalul medical să rămână în ţară şi să nu mai plece în afară. Acesta este şi motivul prezenţei mele aici—un pic de încredere să dăm oamenilor din sistem în primul rând şi, bineînţeles, şi celor care beneficiază de sistem, pacienţii. (...) Ţin să-l felicit pe prof. Ştefan Florian pentru tot ceea ce face, inclusiv pe plan extern. Vreau în special să-l felicit pentru cele 880 de operaţii făcute anul trecut", a declarat Bănicioiu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter