Social

FOTO/VIDEO Parkour sau cum redescoperă tinerii clujeni libertatea de a se mișca în oraș

Andrei Tompa este un tânăr de 23 de ani, care are (cel puțin) o abilitate specială: el poate să vadă infrastructura urbană ca un teren de joacă. Acum opt ani de zile a descoperit că există modalități alternative și mult mai creative de a interacționa cu mobilierul orașelor. Totul depinde de imaginație, o condiție fizică pe măsură și disciplina din spatele unui nume: parkour.

Structura orașelor moderne poate crea o anumită stare de disconfort pentru unii locuitori. Traseele bine delimitate, ocolișurile și spațiile de acces convenționale tind să inhibe acel sentiment de putere pe care îl încearcă orice spirit care își exersează libertatea. Din fericire, pentru acestea există un remediu. Numele său:  parkour.

După ce observasem ce mobilitate nemaipomenită are, urmărind o ședință de încălzire, prima întrebare pe care am adresat-o lui Andrei a fost: ”Ce sport ai mai practicat?”. Dar nu nimerisem întrebarea. Andrei nu a mai făcut nici un sport de performanță, dar ca să nu mă lase fără un răspuns, a amintit de fotbalul de la bloc, baschetul de la liceu și cățărările în copaci. Doctorul îi spusese cu ani în urmă că, din cauza unor probleme la inimă, trebuie să stea departe de sportul de performanță.


Cu toate acestea, sfârșitul verii lui 2006 l-a găsit într-un mic cerc de tineri interesați de a face mișcare, în timp ce născocesc soluții creative de parcurge obstacolele orașului: ” Eu am început alături de doi prieteni. Într-o zi, eram la antrenament și s-a întâmplat să trecem pe lângă doi băieți, care încercau să urce un zid, la capătul străzii Dorobanți. Am făcut împreună o mică echipă și așa a început mișcarea parkour în Cluj-Napoca”. În timp, pasiunea celor câțiva tineri avea să aibă un efect de contagiune. Tinerii realizau filmulețe cu telefonul, pe care le încărcau pe internet. Vorba s-a răspândit, iar numărul celor interesați a tot crescut. De la 5 oameni, la 10, 15...” acum sunt undeva la 25 de participanți activi în Cluj-Napoca, dar cu toții, cei care practică mai puțin intens, sunt pe la 50-60”, e de părere Andrei.

Singura competiție e cu tine însuți

  La început, reușita unei mișcări acrobatice putea stârni un sentiment de imponderabilitate: ” e un sentiment de libertate și senzația de a te învinge pe tine însuți” spune Andrei, care între timp, a învățat că trebuie să respecte și gravitația, dacă vrea să se asigure că procedeele vor ieși corect.  Orice bun practicant de parkour trebuie să îndeplinească câteva condiții esențiale: o condiție fizică bună,  dispoziție de a exersa îndelung, dar și un entuziam bine dozat:  „În parkour nu există principiul competiției cu alții, ci doar cu tine însuți”.


Este parkour un sport extrem?

„Doar aparent”, e de părere Andrei. De cele mai multe ori oamenii care asistă, dar nu practică, își formează această preconcepție.  Parkour este o practică ce devine extremă în măsura în care duci lucrurile la extrem:  „Dacă tu vrei să faci salturi pe care nu ești pregătit să le faci, atunci o să fie sport extrem.  Dacă faci lucrurile în limitele pe care la ei, atunci e un sport foarte benefic”.  Firește, există riscul accidentărilor comune, ca în orice sport care solicită corpul. Când vine vorba de parkour, cele mai frecvente accidentări sunt juliturile, vânătăile la tibii, sau rănile de pe spate, cauzate de rostogoliri. Entorsele pot avea loc mai ales dacă apare suprasolicitarea organismului. În măsura în care există acces la o sală de gimnastică sau un mediu sigur, un copil ar putea să înceapă exercițiile specifice acestei discipline chiar de la vârsta de 5-6 ani. Sub îndrumarea unui profesionist, desigur. Altfel, vârsta de 14-16 ani este foarte potrivită pentru un amator de parkour. Condiția cea mai mare este ca începătorul să lucreze mult la întărirea corpului.

Parkour în Cluj: sport, artă și acrobații

  Pentru că invită la mobilitate, pentru că folosește imaginația și suscită mereu inventarea unor soluții creativ- acrobatice, parkour este o disclipină sportivă care se intersectează cu artele. Sunt persoane care reușesc să își descopere o latură artistică latentă, începând să capete experiență în parkour. „ Parkour îngăduie exprimarea potențialului creativ și a anumitor sentimente artistice, care pot fi transpuse în mișcare”, spune Andrei.  Clujul are deja mai multe locuri consacrate pentru amatorii de parkour:  rampa de la poșta din Mărăști, podul din Mărăști, zona Interservisan din Gheorgheni, sau versanții de la cetățuie sunt doar câteva dintre acestea. În ultimii doi ani, comunitatea parkour clujeană s-a dezvoltat semnificativ, mai ales datorită workshop-urilor pe care Andrei și colegii lui le-au organizat în cadrul asociației Primitive. Următorul obiectiv al său este înființarea unui parc de fitness urban, care să permită exersarea mișcărilor de parkour. Media de vârstă a celor ce se antrenează cu Andrei este de aproximativ 18-19 ani, și trebuie să menționăm că între acrobații urbani se află și câteva domnișoare: „ Oricărei persoane îi poate place să se cațere, să depășească obstacole și să exploreze altfel mediul înconjurător, așa că singura limită în parkour este limita pe care vrei să ți-o impui”. 


Ce înseamnă parkour

Parkour este disciplina care te ajută să ajungi în modul cel mai eficient din punctul A în B, trecând peste orice obstacol exclusiv prin mijloacele propriului corp. Parkour înseamnă tehnici de mișcare și depășirea a obstacolelor prin salturi, cățărare sau rostogoliri.  Unii privesc aceste metode ca pe o artă similară dansului. Parkour este asociat deseori ideii de libertate, de abilitatea de a depăși obiecte care tind să îți îngrădească libertatea de mișcare. Unul dintre părinții acestei metode este David Belle (1973), fiul lui Raymond Belle (1939-1999), fost luptător în Vietnam, recunoscut pentru faptele sale de eroism din cadrul grupului de pompieri militari parizieni. Acesta a brevetat metodele parkour și le-a adus la nivelul urbelor. 


Ultimele Stiri
abonare newsletter