Social

Arhiepiscopia Clujului angajează oameni la tipografie şi brutărie

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului derulează primul său proiect cu fonduri europene, în valoare de peste 1,4 milioane lei.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului construieşte o tipografie în cadrul căreia vor lucra cinci persoane din categorii sociale vulnerabile. De asemenea, alte şase persoane din aceleaşi categorii vor fi angajate, tot cu ajutorul Arhiepiscopiei, într-o brutărie. Aceste locuri de muncă sunt create cu ajutorul proiectului “O şansă, o reuşită în viitor pentru persoanele vulnerabile”, finanţat din fonduri europene. Este primul proiect de economie socială şi primul proiect cu bani europeni lansat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. Se va derula pe parcursul unui an începând din 15 octombrie când s-a semnat contractul şi până anul viitor în aceeaşi dată. Are un buget de 1,4 milioane lei, finanţarea nerambursabilă fiind de 95%.

Din asistaţi social vor deveni angajaţi

“Prin acest proiect se vor crea o seamă de locuri de muncă pentru persoanele vulnerabile şi de aceea este foarte important acest proiect. Prevede să se pună la cale două mici intreprinderi: o tipografie şi o brutărie, în care să lucreze oamenii care nu au deocamdată serviciu. Lucrul acesta am dori să se întâmple pe scară largă în România ca tot mai mulţi oameni să aibă de lucru şi să nu fie obligaţi să plece pe alte plaiuri”, a afirmat IPS Andrei Andreicuţ, arhiepiscopul Vadului, Felacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului.


Cele 11 persoane care vor munci în cele două întreprinderi sunt femei în situaţii de risc, familii monoparentale, persoane care trăiesc din venitul minim garantat. Au fost selectate în urma unor anchete sociale. Din 15 decembrie vor merge la lucru.

Celor 11 persoane se adaugă doi manageri ai celor două structuri de economie socială şi 15 lucrători sociali.


Vor fi învăţaţi să aibă propria afacere

Aura Ioniţă, maangerul de proiect a declarat că prin acest proiect, angajaţii vor fi învăţaţi cum pot să îşi facă şi ei la rândul lor o mică afacere, cum ar fi de exemplu o brutărie. De asemenea, preoţii vor creşte conceptul de economie socială. “Mai mult, la nivelul celor nouă protopopiate din arhiepiscopie se vor desfăşura evenimente de promovare a economiei sociale. Fiecare dintre preoţi vor creşte acest concept de economie socială la ei acasă”, a subliniat Aura Ioniţă.

abonare newsletter