Social

Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă

România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00.

Efectul schimbării de oră în ultimul weekend al lunii octombrie nu durează, bucuria unui somn prelungit dispărând în câteva zile. Un studiu din 2012 la care au participat peste 3.000 de adulţi din Marea Britanie a demonstrat că, odată cu schimbarea orei în luna octombrie, calitatea somnului dispare.  "Bucuraţi-vă de o oră în plus de somn cât puteţi" a fost concluzia specialiştilor de la Glasgow University, Marea Britanie, care avertizează că efectul schimbării de oră dispare în câteva zile, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Cei mai mulţi dintre participanţii la studiu au declarat că se simt mai energici şi mai fericiţi decât înaintea trecerii la ora oficială de iarnă. Însă efectele aparent benefice ale unei ore în plus de somn dispar rapid, mulţi spunând că se simt mai rău ca atunci când dormeau mai puţin.


"Trecerea la ora de iarnă le poate oferi un scurt răgaz pentru odihnă acelora care au probleme cu somnul, dar şi celor care dorm bine de obicei, efectele în cazul primilor fiind temporare", spune Colin Espie, fondator al Centrului pentru Somn de la Universitatea Glasgow.

Totuşi, explică profesorul Espie, calitatea somnului scade semnificativ odată ce corpul se obişnuieşte cu noul program, iar procesul se accentuează pe măsură ce se instalează iarna.

Ultimele Stiri
abonare newsletter