Social

Povestea irlandezului care a ajuns să organizeze un festival de mare amploare în România

Fără a primi niciun ajutor financiar din partea statului, irlandezul Peter Hurley a reuşit să aducă Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” la cea de-a V-a ediţie.

A avut un vis şi nu a renunţat până nu l-a transformat în realitate: acela de a organiza un festival intercultural în localitatea maramureşeană Săpânţa, acolo unde se află Cimitirul Vesel. Povestea irlandezului care a ajuns să organizeze singur un festival în România, fără a avea susţinere financiară din partea autorităţilor, este una incredibilă.

Irlandezul Peter Hurley a ajuns în România în anul 1994, iar de atunci nu a mai vrut să plece în ţara lui. S-a îndrăgostit de ţara noastră la prima vedere şi din acel moment a ştiut că aici avea să-şi petreacă restul zilelor. În anul 2010 a vrut să organizeze un festival intercultural în Săpânţa unde să adune la un loc toţi meşterii populari din acea zonă. A cerut sprijin din partea autorităţilor, însă rezultatul a fost unul negativ. Aşa că, a început să facă totul pe cont propriu.


Miercuri irlandezul a fost prezent în Cluj-Napoca la Muzeul Etnografic unde şi-a spus povestea şi a oferit toate informaţiile despre evenimentul pe care îl organizează.

Cum a ajuns în România?

Peter a ajuns în România la îndemnul unui prieten irlandez care şi-a deschis la noi în ţară o afacere. „În Europa am ajuns în anul 1993 când aveam 25 de ani. Atunci am călătorit până în Praga, am simţit ceva special în această parte a lumii şi m-am decis să mă întorc cu prima ocazia. În anul 1994 am ajuns în România după ce m-a sunat un fost coleg de la serviciu. Mi-a spus că este în România, că vrea să pornescă o afacere şi să vin şi eu pentru a putea începe o colaborare", a povestit ieri la Cluj-Napoca, irlandezul Peter Hurley.


Câţiva ani mai târziu, Peter a decis să pună bazele unui festival la noi în ţară. Nimeni nu a vrut să-l ajute şi a început să facă totul de unul singur.

Proiectul a fost "varză"

În anul 2010 Peter a cerut ajutor de la stat pentru organizarea acestui festival. Şi-a întocmit singur proiectul, însă Peter povesteşte că: "am scris o aplicaţie pe care am depus-o la Ministerul Turismului. Neavând consultant şi lucrând pe cont propriu, cei de acolo mi-au spus că proiectul întocmit de mine e "varză" şi m-au trimis să-l refac. După ce l-am refăcut mi-au zis că e bun, dar că până o să fie evaluat o să dureze mult timp şi nu o să apuc să-mi organizez festivalul până în luna august aşa cum mi-am propus".


Peter nu a vrut să mai aştepte câţiva ani până să-şi îndeplinească visul. "M-am dus acasă, stăteam, mă gândeam şi mă întrebam ce este de făcut. După câteva zile de reflecţie am ajuns la concluzia că evenimentul trebuie făcut pe cont propriu pentru că aveam impresia că nu o să te ajute nimeni niciodată dacă nu dovedeşti că chiar se poate. Aşa că, în luna august a anului 2010 a avut loc prima ediţie a festivalului", a mai povestit irlandezul Peter Hurley.

Aşa a ajuns ca în acest an festivalul să ajungă la cea de-a V-a ediţie.


Ce va conţine festivalul?

Festivalul Intercultural de Tradiție Maramureșeană „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” se desfăşoară în perioada 12-15 august în localitatea Săpânţa. Cei care sunt interesaţi să participe la acest eveniment vor avea parte de o mulţime de surprize. În primul rând vor putea vizita casele meşterilor populari din acea zonă, vor putea primi toate informaţiile de care au nevoie şi vor fi omeniţi aşa cum se cuvine de către gazde.

„«Harta comorilor vii», este o hartă care se găseşte atât în format online cât şi tipărit, în cadrul căreia se găsesc adresele câtorva meşteri din Maramureş care sunt acasă în zilele organizării festivalului şi îşi aşteaptă vizitatorii. Poţi să baţi la uşă, localnicii te deschid, îţi arată casele şi îţi oferă toate informaţiile necesare. Sunt 20 de meşteri, 15 din Săpânţa, iar cinci din satele învecinate. În ziua de 15 august toţi meşterii se întâlnesc pe un platou mare din Săpânţa unde fiecare are un spaţiu de expunere şi de prelucrare a obiectelor meşteşugăreşti pe care le fabrică”, a mai adăugat Peter.


Evenimentul este însoţit şi de concerte muzicale. Formaţiile vor veni tocmai din Irlanda, iar surpriza evenimentului va fi prezenţa cunoscutului compozitor irlandez Shaun Davey. „Cred că mulţi au auzit despre compozitorul irlandez Shaun Davey, cel care a scris vocile din Cimitirul Vesel. Shaun Davey este un personaj foarte cunoscut din Irlanda şi se află printre primi oameni de cultură din ţara noastră”, a mai precizat Peter.

Se vor filma două documentare

Cu ocazia acestui festival se vor filma şi două documentare. În primul dintre ele se vor găsi scene cu meşterii populari maramureşeni care se pregătesc şi ei pentru organizarea evenimentului. În acest film se vor găsi imagini şi cu membrii  familiei Horoba care i-au primit pe străini cu sufletul deschis şi cu masa plină.

„Au venit la noi acasă şi le-am arătat ce am realizat noi: casa, anexele gospodăreşti şi le-am explicat cum le-am făcut. Au filmat vreo două ore. I-am omenit cu horincă (n.red. ţuică), cu plăcinte, cozonac, de toate. Le-au plăcut şi cred că or să mai vină că au fost foarte mulţumiţi. Le-am dat mâncare şi horincă din aia bună de la Maramureş ca să aibă şi atunci când vor porni la drum”, au explicat pentru Monitorul de Cluj, membrii familiei Horoba.

Despre cel de-al doilea film documentar Peter a precizat că: „va prezenta călătoria compozitorului irlandez Shaun Davey. Acest film va începe din Irlanda, la locuinţa lui Shaun unde el vorbeşte despre necunoscut, despre cum vede el sosirea lui în România. Se va filma cum compozitorul împreună cu formaţia lui se adună în avion, cum ajung în România, în Săpânţa, cum fac repetiţii şi mai apoi cum participă la festival”.

Cei care doresc să participe la acest festival sunt aşteptaţi în localitatea maramureşeană Săpânţa la mijlocul lunii august.

abonare newsletter