Sănătate

Medicul Octavian Jurma, despre anularea TUTUROR restricțiilor din pandemia de COVID-19: „Mă simt condamnat cu adevărat la infectare”

Guvernul a hotărât suspendarea stării de alertă după data de 8 martie. Pandemia nu mai este o problemă de sănătate publică ci doar una de sănătate individuală, este de părere medicul Octavian Jurma.

Medicul Octavian Jurma, despre anularea TUTUROR restricțiilor din pandemia de COVID-19: „ Mă simt condamnat cu adevărat la infectare” Medicul Octavian Jurma, despre anularea TUTUROR restricțiilor din pandemia de COVID-19: „ Mă simt condamnat cu adevărat la infectare”

 

 


Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Octavian Jurma a atenționat că deși s-a decis ridicarea restricțiilor din pandemia de COVID-19 nu înseamnă că situația este sigură.

 


Potrivit medicului Octavian Jurma, COVID-19 este trecut oficial în categoria bolilor „ar fi bine să facem ceva , dar nu ne pasă”, el amintind cu ocazia zilei femeii că peste 50.000 de femei au fost ucise în timpul pandemiei de coronavirus.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

„8 martie 2022, femeile din România au primit cadou un măr frumos și otrăvit: Guvernul a hotărât suspendarea stării de alertă începând cu ora 12:00!


Se renunță astfel la TOATE măsurile publice de limitare a pandemiei. Pandemia nu mai este o problemă de sănătate publică ci doar una de sănătate individuală. Obligațiile individuale impuse sub imperativul siguranței comune devin simple recomandări.

COVID-19 este trecută oficial în categoria bolilor «ar fi bine sa făcem ceva , dar nu ne pasă». Dacă tot au eliminat orice măsură de prevenție pentru infectarea celor vulnerabili cu ocazia zilei de 8 Martie, aș fi vrut să aud și o urmă de regret pentru cele 25,843 de mame și fiice ucise oficial de pandemia de COVID-19 până acum. În realitate numărul fetelor și femeilor ucise de pandemia de COVID-19 a depășit 50,000 până în data de 8 martie 2022.


Un bilanț îngrozitor care ne situează mult deasupra unor țări ca Brazilia unde s-a ieșit în stradă cu acuzații de genocid. Personal nu consider că autoritățile fac o favoare femeilor din Romania lăsând virusul să circule cu totul nestingherit în România [și nici bărbaților] ”, a transmis Octavian Jurma.

„Mă simt condamnat cu adevărat la infectare”

Totodată, medicul a avertizat că renunțarea la aceste măsuri, având în vedere incidențele ridicate din orașe, va crește nivelul de nesiguranță al persoanelor la locul de muncă sau pe plan social.

„Eliminarea tututor măsurilor de siguranță nu înseamnă că situația este sigură, dimpotrivă, abandonarea gestionării pandemiei la o incidență foarte ridicată va crește nivelul de nesiguranță la locul de muncă sau divertisment și va produce foarte multe probleme sociale și economice care vor trebui gestionate individual și la nivel de organizație! 

Urmează o perioadă în care riscul de infectare va crește dar sprijinul statului dispare. Imaginați-vă stresul pentru persoanele vulnerabile sau responsabile ca orice spațiu comun, de la spitale la restaurante și transport în comun este acum lăsat complet pe seama negaționiștilor.

Eu unul nu îmi simt familia în siguranță, dimpotrivă, abia acum mă simt condamnat cu adevărat la infectare. Sunt paralizat de neputință și revoltă că politicienii consideră că au dreptul să decidă dacă viața noastră merită sau nu păzită.

Statul nu ne-a ajutat, ne-a abandonat odată cu abandonarea obligațiilor sale constituționale. Suntem cu adevărat pe cont propriu”, a adăugat medicul.

Octavian Jurma oferă aceleași recomandări pe care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, le-a făcut marți în cadrul conferinței de presă, și anume purtarea măștii de protecție în spațiile închise.

„Vă recomand și eu, alături de dr. Rafila, să purtați în continuare masca în spațiile închise și să evitați evenimentele sociale până la coborârea sub incidența [reală] de 1 la mie, cel mai probabil în luna aprilie. Din fericire postul Paștelui ne ajută foarte mult în perioada asta pentru că nu se fac nunți, botezuri și în general nu sunt petreceri”, a încheiat Octavian Jurma.

CITEȘTE ȘI:

OFICIAL. Restricțiile din pandemia de COVID-19 au fost anulate. Masca nu mai este obligatorie nici în interior

Ultimele Stiri
abonare newsletter