Sănătate

Mâncare mai bună în spitale? Ministerul Sănătăţii caută soluţii.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că încearcă să găsească soluţii pentru suplimentarea tarifului la mâncarea din spitale, având în vedere că în prezent acestea sunt foarte mici.

"Este o problemă legată mai mult de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, pentru că pentru spitalele din subordinea autorităţilor locale există posiblitatea suplimentării acestor tarife de către autorităţile locale. La spitalele Ministerului Sănătăţii, tarifele acestea sunt fixe. Aici avem probleme şi încercăm să găsim soluţii pentru că tarifele sunt foarte mici", a afirmat ministrul la o conferinţă pe teme medicale.

Potrivit ei, meniul pacienţilor în spitale trebuie să se facă lunar.

"Sunt lucruri care ar trebui să se respecte. Inclusiv gramaj, porţie, meniuri diferenţiate pe patologii", a afirmat Pintea.

Etichete: spital mancare
Ultimele Stiri
abonare newsletter