monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Avertisment asupra pericolului folosirii medicamentelor de către adolescenţi pentru a se sinucide sau droga

Medicamente prescrise corect pe care o familie le poate avea în casă, însă pe care nu le supraveghează, pot deveni letale pentru un adolescent cu comportament suicidar, avertizează preşedinta Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului, Doina Cozman.

Ea a explicat că în România adolescenţii sunt pasibili a face parte din categoria de persoane cu comportament suicidar, care foloseşte substanţele medicamentoase, scrie Agerpres.

Doina Cozman a explicat că tinerii au în prezent la îndemână, prin internet, informaţii care îi ajută să afle cum pot extrage substanţe, precum codeina, cu care fie doresc să se drogheze şi scapă lucrurile de sub control, fie încearcă să se sinucidă.

"Adolescenţii pot să folosească fie medicaţia care li s-a prescris lor, asta în caz că au o afecţiune psihică, dar mai frecvent adolescenţii folosesc medicamentele pe care le găsesc în casă. De aceea, vedem la adolescent comportament suicidar efectuat cu preparate pentru boli cardiovasculare sau foarte multe preparate antiinflamatorii şi, în special, preparatul care e folosit de adolescenţi cel mai mult este paracetamolul şi pe locul doi ibuprofenul", a explicat doctorul Doina Cozman.

Aceasta a transmis, în calitate de preşedinte al ARPS, un avertisment către comunitate de a acorda atenţie riscului pe care medicamentele din casă le pot ridica în combinaţie cu un anumit tip de comportament al adolescenţilor.

"Adolescenţii pot să folosească ceea ce se găsesc în casă, medicamente prescrise corect pentru diferite persoane adulte şi pentru patologia pe care aceştia o au. Atenţie familii, ţineţi-vă medicamentele sub supraveghere. Al doilea lucru pe care pot să îl semnalez este că există o serie întreagă de preparate farmaceutice care au componenţi opiozi. Şi adolescenţii, dar şi adulţii tineri, care au potenţial de adicţie, ştiu aceste preparate care se vând de multe ori cu o reţetă simplă şi ştiu în plus să extragă codeina de exemplu, care ştim că este un metabolic al morfinei. Dar, de multe ori, îşi fac aceste extracţii de preparat opioid din medicamentele care se vând foarte uşor prin reţete simple, albe, dar de multe ori pot să se intoxice. Fie voluntar, fie involuntar", a spus preşedinta ARPS.

Potrivit acesteia, în farmacii se găsesc foarte multe preparate la care adolescenţii pot ajunge prin reţete simple şi care conţin codeină (7-8 preparate în farmacii) sau alt opioid: 20 de preparate care conţin tramadol sau 10 preparate care conţin dextrometorfan