monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Medicii clujeni lucrează la un robot pentru tratarea pacienţilor cu tumori hepatice

Un robot proiectat special pentru tratamentul onco-chirurgical al pacienţilor care suferă de cancer hepatic va fi realizat de o echipă multidisciplinară de la două universităţi clujene, UTCN şi UMF.

Coordonatorul proiectului, Doina Pîslă, profesor universitar la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN),  a declarat luni, în cadrul evenimentului de lansare a proiectului, că acest aparat modern este conceput cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor şi de a acorda un sprijin important echipei de medici în timpul tratamentului.

"Scopul proiectului este identificarea unei soluţii inovative asistată robotic pentru tratamentul onco-chirurgical eficient al pacienţilor cu tumori hepatice, pe baza unui diagnostic integrat imagistic-molecular. Ca şi produs final, ne propunem realizarea unui robot care va efectua un tratament intraoperator al cancerului hepatic pe baza unui diagnostic imagistic-molecular pus de specialişti. Metodele adecvate chirurgical vor fi transmise robotului, iar acesta va fi controlat de un medic şi va realiza tratamentul. Proiectul va contribui, printre altele, la creşterea ratei de supravieţuire şi a calităţii vieţii pentru pacienţii cu cancer hepatic", a explicat Doina Pîslă.

Din partea UMF Cluj, la eveniment a fost prezent chirurgul Nadim Al Hajjar, care face parte şi din echipa de specialişti a Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "Octavian Fodor". Acesta a precizat că ideea realizării acestui robot a apărut şi din nevoia de a găsi o soluţie la o problemă existentă în România, unde posibilitatea realizării operaţiilor de transplant hepatic este mai redusă, din cauza faptului că numărul de donatori este mai mic decât cel al pacienţilor.

Medicul a precizat că robotul va fi folosit în tratamentul tumorilor nerezecabile, adică a celor care nu pot fi îndepărtate chirurgical, dar pot fi oprite din evoluţie prin diferite metode minim invazive.

"Va fi realizat un robot, iar procedurile intraoperatorii vor fi asistate laparoscopic. Ficatul nu este un organ static, se modifică după mişcările respiratorii ale pacientului, astfel că robotul va avea o sarcină foarte grea, şi anume să se adapteze la aceste mişcări, astfel încât să poată introduce ţintit medicamentaţia sau seminţele radioactive în interiorul tumorii. Dorim să integrăm şi o imagistică performantă, care să ne ofere imagini foarte clare în cadrul intervenţiei", a explicat chirurgul Nadim Al Hajjar.