Sănătate

Gripa şi-a făcut de cap la Cluj

Gripa a făcut mai multe victime decât în alţi ani, numărul deceselor fiind, potrivit specialiştilor, îngrijorător.

Cu toate acestea, autorităţile liniştesc populaţia precizând că în ciuda numărului mare de decese, nu se poate vorbi de o epidemie de gripă. La Cluj, din cauza gripei au murit 5 persoane, înregistrându-se astfel mai multe decese decât anul trecut, precizează reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj.
“În judeţul Cluj, cu confirmări de laborator, avem 20 de cazuri de gripă.  S-au înregistrat 5 decese la Cluj.
Cei mai predispuşi sunt vârstnicii, cu afecţiuni cronice, cardiace, pulmonare sau metabolice şi care nu au fost protejaţi specific prin vaccinare. Aceştia sunt cei mai sensibili. Anul acesta au fost mai multe decese decât anul trecut. Anul trecut au fost două decese, dar numărul cazurilor este sub limita de epidemie. Se recomandă vaccinarea, fiind arma cu care ne protejăm şi din cauza căreia chiar dacă faci o afecţiune cu alură gripală va fi mai uşoară şi nu va duce la complicaţii”, a declarat dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj.  

Ultimele cifre: Noi decese cauzate de gripă, unul aproape de Cluj

Medicii au confirmat, sâmbătă, încă trei decese provocate de gripă, fiind vorba despre două femei şi un bărbat care nu au fost vaccinaţi antigripal.


Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat, sâmbătă, că au fost confirmate trei noi decese cauzate de gripă.

Este vorba despre o femeie de 72 de ani din Bihor, diagnosticată cu cirus gripal de tip B, dar şi despre o femeie de 52 de ani din judeţul Vaslui, la care s-a confirmat virus gripal de tip A.


De asemenea, este vorba despre un bărbat de 56 de ani din judeţul Neamţ, la care medicii au confirmat virus gripal de tip A.

Toate cele trei victime au murit în cursul zilei de vineri şi nu se vaccinaseră antigripal.


De asemenea, ieri, doi tineri din Covasna respectiv Harghita,au murit din cauza gripei,  numărul total de decese ajungând la 95.  

Recomandările specialiştilor

Medicii au recomandat -încă de la începutul sezonului rece vaccinarea antigripală- dar mai ales celor care fac parte din categoriile de risc, în acestea fiind incluşi copiii, vârstnicii, gravidele şi cei cu boli cronice, în special pulmonare şi cardiace, iar aceasta cu atât mai mult cu cât gripa poate să ducă la complicaţii în urma cărora pacientul riscă să moară.


Irina Filipescu, medic specialist în boli infecţioase la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, atrăgea atenţia că pot să existe şi o serie de efecte secundare la vaccinarea antigripală, dar, cu toate acestea, e preferabilă vaccinarea împotriva gripei, boală care, în multe cazuri, poate să ducă inclusiv la deces.

Eficacitatea vaccinului poate varia de la an la an, în funcție de tipurile de virusuri circulante în fiecare sezon. Vaccinul antigripal nu conține virusuri gripale vii. Acest lucru înseamnă că vaccinul nu poate provoca gripă sau alte infecții. Pentru a limita răspândirea gripei dar și a altor viroze respiratorii este necesar să luați și următoarele măsuri preventive: spălați-vă pe mâini în mod regulat cu apă și săpun, acoperiți-vă gura și nasul cu un șervețel atunci când strănutați, apoi acoperiți și aruncați șervețel folosit. Nu reutilizați batiste sau șervețele. Virusul gripei și alte virusuri respiratorii pot supraviețui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteți infecta atingând batiste și șervețele utilizate. Stați acasă când sunteți bolnav. Dacă vă simțiți mai rău, solicitați ajutor medical.

Etichete: deces dsp cluj gripa
abonare newsletter