Sănătate

Colegiul Medicilor cere adoptarea rapidă a legii vaccinării

Colegiul Medicilor din România a trimis o adresă Camerei Deputaților prin care solicită adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea, imunizarea reprezentând măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecțioase grave, a complicațiilor sau a deceselor produse de acestea.

Colegiul Medicilor cere adoptarea rapidă a legii vaccinării Colegiul Medicilor cere adoptarea rapidă a legii vaccinării

Potrivit unui comunicat de presă al CMR, vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalității și morbidității prin boli infecțioase, a dus la creșterea substanțială a speranței de viață. În fiecare an circa 3 milioane de vieți sunt salvate prin vaccinare.

Totodată, CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului, necesar pentru a obține cea mai bună stare de sănătate posibilă și a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecțioase grave.


"Din acest motiv, CMR a încurajat o reglementare legală solidă a activității de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicați, începând cu autoritățile, corpul profesional medical dar și reprezentanții legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România iși dorește ca aceste responsabilități să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieții copiilor dar și a persoanelor adulte iar, în al doilea rând, reglementările să respecte principiile de bază ale exercitării profesiei medicale consacrate, a drepturilor constituționale dar și a tratatelor și convențiilor internaționale la care România este semnatară", se arată în comunicat.

CMR afirmă că a urmărit cu atenție etapele parcurse de 'Legea privind vaccinarea persoanelor din România' și a transmis puncte de vedere constructive care să ajute la adoptarea unui act normativ coerent, în acord cu principiile fundamentale precizate.

Etichete: legea vaccinarii
abonare newsletter