Sănătate

Al doilea Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România a fost inaugurat la Cluj-Napoca

Marți a fost inaugurat la Cluj-Napoca, înn cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII).

Al doilea Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România a fost inaugurat la Cluj-Napoca Al doilea Centru Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale din România a fost inaugurat la Cluj-Napoca

Acesta este cel de-al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București în cadrul Institutului Fundeni, în luna mai a acestui an. Cu ocazia acestui eveniment, Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), în parteneriat cu Clubul Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă (RCCC) și Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca (IRGH), au organizat o masă rotundă la care au participat oficialităţi locale, medici şi pacienţi.

În cadrul dezbaterii, medicii şi pacienţii au susţinut necesitatea creşterii calităţii îngrijirii pacienţilor cu Boli Inflamatorii Intestinale, prin dezvoltarea unor astfel de centre şi recunoaşterea acestora de către autorităţi. 


„Avem echipe multidisciplinare care evaluează starea pacientului, stabilesc schema terapeutică și îl monitorizează permanent, astfel încât tratamentul și îngrijirea lui să fie actualizate și optimizate în funcție de răspunsul la tratament și de evoluția bolii. Mai mult decât atât, medicii se întâlnesc și discută periodic cazurile complexe și decizia terapeutică și se implică în educația pacienților și familiilor acestora”, a declarat prof. dr. Marcel Tanțău, Șeful Clinicii Medicale III din cadrul IRGH.

Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intenstinale Cluj-Napoca dispune de cea mai bună aparatură și tehnică endoscopică, imagistică și chirurgicală și de echipe multidisciplinare formate din gastroenterolog, anatomopatolog, chirurg, imagist, psiholog, pediatru, farmacist, asistente specializate, dietetician.


„Chiar dacă trăiește cu boala toată viața și trebuie să urmeze tratamentul permanent, pacientul cu BII nu mai este o povară pentru cei din jur și pentru sistemul de sănătate, nu mai este nevoit să stea o perioadă foarte lungă în spital, se poate îngriji singur și se poate reîntoarce la profesia sa. Altfel spus, pacientul cu boli inflamatorii intestinale poate trăi normal”, a declarat prof. dr. Mircea Diculescu, președintele în exercițiu al RCCC.

„Sper că aceste două centre vor fi urmate cât mai curând și de altele în toată țara, astfel încât să putem vorbi de noi standarde de îngrijire ale bolnavilor cu BII la nivel național. Mă bazez pe medicii cu care colaborăm permanent, pe sprijinul Asociației Clubul Român de Boală Crohn şi Colită ulcerativă și pe implicarea autorităților pentru a continua acest demers.”, a declarat Isabella Grosu, președintele Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale (ASPIIR).


În România, aproximativ 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care peste 2.500 sunt cuprinși în Registrele Naționale IBD Prospect și EPIROM.

Bolile inflamatorii intestinale, din care fac parte boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii (pierderea de sânge în scaun), dureri abdominale, incontinență, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriție, anemie, oboseală. Deși aceste afecțiuni au un impact major asupra vieții personale și profesionale, printr-un diagnostic corect, precoce, urmat de tratament adecvat, acești pacienți pot aspira la o viață normală.


În prezent, atât pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și medicii acestora se confruntă cu provocări majore precum inconsistența în aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament, diagnosticul tardiv și referarea cu întârziere către centrele specializate sau absența facilităților destinate tratamentului complex al bolii.

abonare newsletter