Sănătate

Campanie de informare şi vaccinare împotriva rujeolei, la Cluj

Direcţia de Sănătate Publică Cluj și medicii de familie vor desfăşura activităţi din campania de informare şi vaccinare a copiilor înscrişi pe lista medicilor de familie dar nevaccinaţi, precum şi a celor neînscrişi pe lista medicilor de familie, în special în comunităţile vulnerabile: Pata Rat, Cantonului, Călăţele, Huedin.

Campanie de informare şi vaccinare împotriva rujeolei, ]n Cluj Campanie de informare şi vaccinare împotriva rujeolei, ]n Cluj

Potrivit reprezentanţilor DSP Cluj, la ora actuală există la nivelul Direcţiei, 7680 doze de vaccin MMR VAX PRO, din stocul iniţial de 11706 doze primite în 14 iulie 2017 şi din care s-au distribuit 4026 doze.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă,extrem de răspândită. Afectează până la 99,9% din populaţie, receptivitatea fiind generală. În populaţia urbană boala apare endemo-epidemic. Marea majoritate a populaţiei se îmbolnăveşte în copilărie, adulţii fiind imuni.


“Contagiozitatea boli este foarte mare. Transmiterea bolii se face de la omul bolnav, direct pe cale aerogenă. Receptivitatea faţă de acest virus este foarte mare, in special dacă mama nu este imună. Rujeola lasă o imunitate puternică şi durabilă. A doua îmbolnăvire nu se produce decât in cazuri excepţionale. Rujeola apărută în primele trei luni de sarcinăpoate provoca malformaţii congenitale la făt.

Simptomele apar de obicei la 10-12 zile de la contactul cu virusul și la început pot fi confundate cu o răceală obișnuită: secreții nazale, tuse și febră mică. Pe măsură ce boala progesează și în special între a treia și a șaptea zi de la debut, temperatura crește până la 39-41º,  iar pe corp apare o erupție caracteristică reprezentată de pete roșii care persistă de la 4 la 7 zile.Contagiozitatea există de la apariţia catarului până la 4 zile post eruptiv.


Vaccinul este indicat pentru vaccinarea simultană rujeolică, urliană si rubeolică începând cu vârsta de 12 luni. În circumstanţe speciale, vaccinul poate fi administrat incepând cu vârsta de 9 luni.Vaccinarea împotriva bolilor contagioase și periculoase, ca rujeola, este o prioritate națională. Vaccinul ROR reprezintă o soluție sigură, disponibilă și eficientă pentru a proteja viața și sănătatea copiilor.

În contextul epidemiologic actual, în care evoluează o epidemie de rujeolă la nivel naţional, Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Afacerilor Interne au prezentat în data de 18 iulie 2017 ”Măsuri de limitare a extinderii epidemiei de rujeolă”  care trebuie întreprinse în perioada următoare”, spun reprezentanţii DSP Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter