Sănătate

Mai multe zone din judeţul Cluj expuse la valorile ridicate ale unui gaz radioactiv care produce cancer

Un număr de 180 de şcoli, grădiniţe şi primării, dar şi câteva peşteri turistice din mai multe judeţe ale României, printre care Cluj şi Mureş, sunt expuse la valori ridicate de radon, gaz radioactiv care produce cancer pulmonar şi leucemie, specialiştii recomandând aerisirea încăperilor.

Alexandra Cucoş Dinu, manager proiect la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a declarat, marţi, presei, că valorile ridicate de radon au fost constatate cu ocazia realizării primei hărţi de radon din România care prezintă zonele de risc la nivel naţional.

”Am realizat prima hartă de radon din România, cu zonele de risc, iar ţara noastră se află într-un top negativ al valorilor de radon din Europa. Pe baza a aproximativ 5.000 de măsurători de radon interior, media expunerii în România ar fi de 176 Bq (Becquerel)/mc, mai mult de 11% din rezultate fiind peste nivelul legiferat, de 300 Bq/mc. Asta înseamnă că ne situăm într-o zonă de risc ridicat, media europeană fiind de 98 Bq/mc. Măsurătorile au acoperit 42% din teritoriul ţării şi tot ce ne dorim este să completăm harta dacă se poate în acest an, astfel încât să putem identifica toate zonele de risc care înseamnă tot ce este peste 300 de Bq/mc şi unde ar trebui măsurători detaliate şi implementat un protocol riguros de control, adică monitorizare, prevenţie şi remediere unde este cazul. Este vorba de prevenire în cazul construcţiilor noi, în zonele cu potenţial urbanistic, dar şi de remediere a construcţiilor vechi”, a spus Cucoş Dinu.


Potrivit acesteia, din hartă reiese că s-au înregistrat valori mari de radon în mai multe judeţe, precum Cluj şi Mureş, dar s-au observat corelaţii şi cu geologia solului, astfel încât specialiştii UBB vor să suprapună harta de radon realizată peste harta geologică a României.

”Am avut surprize ca, în instituţii publice, în 180 de şcoli, grădiniţe, primării monitorizate, să constatăm niveluri ridicate de radon, cum ar fi în judeţele Alba, Timiş sau Suceava. De asemenea, în peşteri, unde trebuie implementate protocoale pentru expunerea profesională. Este vorba de Peştera Urşilor, foarte vizitată, unde un ghid, în sezonul cald, ar trebui să îşi limiteze circuitele la 12 ore pe lună. În peşteri – Urşilor, Muierii, Polovragi, cele mai vizitate, cu un mare potenţial turistic, valorile sunt în intervalul 1.000 – 2.000 de Bq/mc. Sunt puncte pe traseul turistic unde valorile sunt mari şi unde ar trebui staţionarea limitată pe durata unui circuit turistic, poate chiar evitate anumite zone, iar ghizii şi personalul expus profesional ar trebui să fie informaţi şi să îşi limiteze expunerea. Aici este nevoie de o monitorizare riguroasă, anuală, de control anual al dozei. Iar profesorii şi elevii din şcolile respective ar trebui informaţi”, a spus Alexandra Cucoş Dinu.


Doina Todea, medic la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca, a declarat, la rândul său, că radonul este al doilea factor de producere a cancerului bronho-pulmonar în România, după fumat, dar este şi primul factor în apariţia cancerului bronho-pulmonar la nefumători.

“O dată cu acest proiect vom avea şi noi o hartă a expunerii la radon, a radonului din interior. Acest gaz radioactiv este legat de afectarea pielii, a sistemului gastro-intestinal, de apariţia cazurilor de leucemie”, a spus Todea.


Radonul este un gaz radioactiv natural care se degajă din interiorul solului şi se infiltrează în case prin structura de rezistenţă sau prin crăpăturile plăcii către sol.

Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 4,3 milioane de decese sunt cauzate, anual, de poluarea din interiorul caselor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter