monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Cabinete medicale moderne stau închise în Floreşti

Primarul localităţii Floreşti, Horia Şulea, a cerut, marţi, ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, deblocarea unor posturi pentru cabinetele medicale din localitate. Primăria Floreşti a investit din bugetul local pentru construirea a patru cabinete medicale care stau goale din cauză că nu se pot face angajări.

„În nenumărate rânduri am făcut demersuri la ministerul Sănătăţii, ultima a fost făcută marţi. Am cerut deblocarea posturilor de asistentă medicală şi de medic pediatru. Avem patru cabinete medicale şi am cerut cinci posturi, patru asistente medicale şi un medic pediatru. Dacă nu vor fi aprobate, am pierdut nişte investiţii. Am investit în medicina şcolară pentru că este vorba de o colectivitate mare. Strict din bugetul local am investit 132.000 de lei. Cabinetele şcolare au fost construite în septembrie 2013. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Cluj ne-a somat să facem cabinetele, acum tot ea ar trebui să-şi facă treaba”, a declarat Horia Şulea.

Cele patru unități de învățământ cu cabinete medicale sunt Școala Gimnazială ”Gheorghe Șincai”, grădinița de pe strada Horea, Școala din Luna de Sus și grădinița din Cetatea Fetei. Potrivit primarului din Floreşti, la grădiniţa de la Cetatea Fetei există şi cazuri de scarlatină.