Sănătate

Consultaţii „la distanţă“ pentru clujenii cu probleme cardiovasculare, din zona rurală

Social democraţii clujeni vor să iniţieze un proiect de implementare a unui sistem informativ de diagnosticare la distanță a pacienților cu boli cardiovasculare din zona rurală a județului Cluj.

Consultaţii „la distanţă“ pentru clujenii cu probleme cardiovasculare, din zona rurală Consultaţii „la distanţă“ pentru clujenii cu probleme cardiovasculare, din zona rurală

Liderul PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a explicat că proiectul care va fi propus în Consiliul Judeţean vizează implementarea unor aparate EKG conectate la internet în cabinetele medicilor de familie din comunele clujene. Acestea vor permite transmiterea analizelor direct la centrele specializate din Cluj- Napoca, iar medicii vor stabili un diagnostic. Acesta va fi comunicat medicului de familie, tot prin intermediul internetului, iar apoi se va putea aplica tratamentul recomandat de specialişti.

Astfel, printre avantaje se numără faptul că nu ar mai fi necesară deplasarea pacientului din sate la Cluj-Napoca pentru consult de specialitate decât în cazurile în care este absolut necesară prezenţa acestuia. De asemenea, nu mai este necesară deplasarea medicului de familie la medicul de specialitate în vederea obținerii diagnosticului şi nu se mai aglomerează cabinetele medicale de specialitate din Cluj-Napocă. În acealaşi timp, se asigură accesul la consult de înaltă specialitate pentru o pătură mai largă a populației.


În privinţa costurilor, acestea vor fi în jurul sumei de 70-80.000 de euro. Social democraţii se aşteaptă la sprijin din partea colegilor de la celalalte partide.

 

abonare newsletter