monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Depresia, a doua cauză de incapacitate pe plan mondial

Depresia este a doua cea mai frecventă cauză de incapacitate în lume, după durerile de spate, relevă un studiu apărut în publicaţia PLoS Medicine, citat miercuri de BBC. De aceea, această boală trebuie abordată ca o prioritate de sănătate publică globală, consideră experţii care au realizat studiul.

Depresia, a doua cauză de incapacitate pe plan mondial

Experţii au făcut comparaţie între depresia clinică şi alte peste 200 de boli şi afecţiuni care creează dizabilităţi, iar concluzia a fost că depresia 'reprezintă o problemă majoră şi trebuie să i se acorde mult mai multă atenţie decât în prezent', a declarat dr. Alize Ferrari, de la Şcoala de sănătate publică a Universităţii Queensland (Australia), care a realizat studiul.

Impactul depresiei variază pe plan global între diferite ţări şi regiuni, conform experţilor citaţi: astfel, incidenţa depresiilor grave este cea mai ridicată în Afganistan şi cea mai scăzută în Japonia, scrie Agerpres.

În general, povara pe care o reprezintă depresia tinde să fie mai ridicată în ţările cu venituri mici şi mijlocii şi mai scăzută în ţările cu venituri mari, a remarcat dr. Ferrari, potrivit căreia, deşi factorii de decizie au făcut eforturi să aducă în atenţie această problemă, mai sunt multe de făcut. 'Problemele de sănătate mintală sunt de multe ori un stigmat', a menţionat medicul citat de BBC.
Dr. Daniel Chisholm, de la Departamentul pentru sănătate mintală al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a subliniat la rândul său că, pe plan mondial, doar o mică proporţie din cei afectaţi de depresie sunt trataţi sau diagnosticaţi.

OMS a lansat recent un plan de acţiune globală privind sănătatea mintală, menit să-i determine pe factorii de decizie să devină conştienţi în legătură cu aceste aspecte, aminteşte BBC.

 


Etichete: depresie