monitorulcj.ro Menu

Sănătate

Pachetul de servicii medicale de bază a fost lansat în dezbatere publică. VEZI ce noutăţi aduce

Ministerul Sănătăţii a lansat, miercuri, în dezbatere publică pachetul de servicii de bază care stabileşte câte consultaţii, intervenţii medicale şi consultaţii decontează statul.

Pachetul de bază nu schimbă tipurile de servicii medicale care se acordă, ci spune clar unde şi cum se acordă ele, direcţionând pacientul, asigură conducerea Ministerului Sănătăţii.

Nu există o listă a bolilor pentru care pacienţii nu se mai pot interna în spitale. Pentru orice boală dacă ea pune în pericol sănătatea pacientului există opţiunea internării.

Pachetul de bază evidenţiază un set de afecţiuni care pot fi tratate în afara spitalizării continue, în cazul în care ele nu prezintă complicaţii şi comorbidităţi. Pentru aceste afecţiuni, se urmăreşte reducerea graduală a internărilor în spitalizare continuă şi tratarea lor în ambulatoriu.
"Dacă cetăţeanul ştie la ce servicii are dreptul în mod gratuit, este mai puţin probabil să apeleze la plăţi informale. Vrem să descurajăm această practică din sistem", a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Până acum pacientul mergea la spital pentru orice. De acum înainte pachetul de bază oferă pacienţilor acces mai uşor la tratament prin medicul de familie şi de ambulatoriu.

Pachetul de bază conţine:

Urgenţele – tot ce înseamnă medicină de urgenţă intră în pachet

Partea de prevenţie– numărul şi tipul consultaţiilor/analizelor de evaluare a riscului, urmărirea periodică a persoanelor cu risc de îmbolnăvire

Medicina de familie– număr de consultaţii, creşterea numărului de servicii care pot fi acordate de medicii de familie

Medicina comunitară

Servicii în ambulatoriul de specialitate– consultaţii (numărul şi frecvenţa pe specialităţi), servicii paraclinice (laborator – tipuri de analize), imagistică (numărul şi frecvenţa)

Servicii de spitalizare – translatare din internarea continuă spre ambulatoriul de specialitate şi internarea de zi.

Vezi pachet asistenţă medicală primară

Vezi pachet spital

Vezi pachet de bază

Vezi pachet ambulatorii