Politică

Politicienii clujeni, enervaţi de „năzbâtiile“ lui Tokes

<p><img src="documente/stories/12_decembrie/25_ziua/05 laszlo tokes ceremonie inaugurare statuie matei corvin rp 04.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Parlamentarii Puterii şi ai Opoziţiei resping propunerea lui Laszlo Tokes privind introducerea principiului proporţionalităţii etnice în legislaţia electorală.</p>

O năzbâtie caracteristică, un demers antidemocratic şi antiromânesc, o declaraţie şocantă sau instigare. Astfel califică unii parlamentari clujeni solicitarea europarlamentarului Laszlo Tokes adresată zilele trecute preşedintelui României, Traian Băsescu.

Solicitarea potrivit căreia principiul proporţionalităţii etnice să fie introdus în legislaţia electorală înainte de alegerile din acest an, pentru a fi respectate astfel drepturile comunităţii maghiare din Transilvania, este respinsă atât de politicienii de la Putere, cât şi de cei din Opoziţie. În ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii UDMR, aceştia consideră că de fapt Tokes se teme că partidul său nu va intra în Parlament şi „scrie scrisori fără a se consulta cu cineva“.

USL Cluj, şocată de propunerea lui Tokes

Iniţiativa pentru asigurarea reprezentării parlamentare echitabile a minorităţilor naţionale pe care Tokes i-a prezentat-o preşedintelui şi la începutul anului 2008 este „şocantă şi antiromânescă“, susţin reprezentanţii PSD şi PNL Cluj. Potrivit senatorului social democrat clujean Alexandru Cordoş, aceasta „ se înscrie în primul rând în seria declaraţiilor sale şocante şi antiromâneşti cu care Tokes ne-a obişnuit“.

„El de fapt nu s-a consultat nici cu UDMR, nici cu cetăţenii de etnie maghiară măcar. Are o mare teamă că datorită politicii duse în ultimii 20 de ani nu va intra în Parlament. Nu mai au susţinere nici din partea UDMR. Până la urmă eu nu văd nici de ce ar mai fi partide etnice... De asemenea, este o propunere care atentează la democraţia României. El vrea eliminarea pragului de 5%. Concluzia este că diferenţierea sistemului de vot pe criterii etnice este inacceptabilă şi contravine unui sistem democratic. Este instigare“, a declarat Cordoş pentru monitorulcj.ro.

Deputatul liberal Horea Uioreanu crede, la rândul său, că suntem deja „obişnuiţi cu declaraţiile lui Tokes împotriva statului român“. „Tokes s-a adresat «prietenului» său, Traian Băsescu. Pe urmă, în care ţară se întâmplă aşa ceva?! Maghiarii au reprezentativitate la noi, în Parlament. Cred că pragul electoral se justifică în orice variantă, nu aşa cum susţine Tokes şi anume că pragul electoral se justifică în cazul partidelor care ţintesc întregul electorat din România“, a spus Uioreanu pentru Monitorul de Cluj.

Gurzău: „O altă năzbâtie caracteristică lui Tokes...”

Deputatul PDL Adrian Gurzău încadrează solicitarea lui Tokes la categoria „năzbâtiilor“ sale caracteristice. „Solicitarea lui Tokes este una din năzbâtiile sale, cărora le dăm prea multă importanţă. Nu trebuie luate în serios nici aceste declaraţii ale lui Tokes, nici ale lui Vadim. Toată abordarea lui este antidemocratică, iar el este încă vicepeşedintele Parlamentului European... Nu spun că nu trebuie discutată legea electorală, dar nu cu argumentele lui Tokes. Este discriminare pozitivă, nu cred că trebuie să creăm avantaje electorale, nu trebuie să ajungem la discriminare în vreun fel“, a explicat pentru Monitorul de Cluj deputatul clujean.

UDMR Cluj: „Tokes se teme că nu intră în Parlament “

Liderul UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, subliniază faptul că punerea în aplicare a solicitarii lui Tokes presupune modificarea Constituţiei şi este de fapt doar una din „multele scrisori“ semnate de Tokes. „Cee ce doreşte Tokes presupune modificarea Constituţiei. Probabil că se gândeşte la noul partid şi la faptul că nu va intra în Parlament... În cadrul UDMR nu s-a discutat aceasta solicitare a domnului Tokes. El doar scrie scrisori fără să dovedească în vreun fel că se pot pune în aplicare... Iar legea în vigoare electorală prevede un principiu al proporţionalităţii“, a declarat şi preşedintele UDMR Cluj, pentru monitorulcj.ro.

abonare newsletter