Politică

Datorită Guvernării PNL, România a avut în trimestrul trei din 2020 cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani şi cea mai rapidă revenire a economiei!(P.E.)

România a avut, în termeni reali, o creştere economică în trimestrul trei din 2020 de 5,6%, faţă de trimestrul precedent.

Este cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Au mai fost recesiuni în România, au mai fost situaţii dificile, nici una nu a fost la fel de dificilă ca aceasta, şi totuşi Guvernul PNL a reuşit în această perioadă să avem cea mai mare creştere economică trimestrială din ultimii 20 de ani. Mai mult, revenirea economiei trimestrul trei din 2020, relativ la trimestrul doi, este cea mai rapidă revenire a economiei noastre din ultimii 20 de ani. Dacă ne uitam la 2020, avem o perioadă de criză în 2008, 2009, 2010, vedem că revenirea în trimestrul trei din 2020 este cea mai rapidă. Celelalte crize au durat câteva trimestre, au durat chiar câţiva ani de zile.

Această creştere economică este importantă pentru România. Este rezultatul muncii românilor şi ale companiilor din România din această perioadă. Este munca românilor.


Producţia industrială a crescut cinci luni consecutive. Ştiţi când s-a mai întâmplat acest lucru? S-a mai întâmplat la începutul anului 2017. Atunci am mai avut o dinamică cu cinci luni consecutive de creştere economică. După aceea dinamica a început să fie negativă. Diferenţa faţă de 2017 este iarăşi foarte mare. Media creşterii producţiei industriale lunare în 2017 era în jur de 1,5%, acum, în plină criză economică globală, media lunară a creşterii producţiei industriale este de 8,9%. Este evident faptul că economia va performa şi în trimestrul IV. Vorbim de o creştere medie lunară a acestui sector în plină criză economică globală de 8,9, relativ cu o creştere de 1,5% în perioadă când aveam creştere economică la nivel global.

Producţia industrială a fost susţinută şi de măsurile luate de Guvernul PNL: IMM Invest, facilităţi fiscale şi investiţiile pe care le-a făcut statul la nivel record după 10 luni de zile, 35,4 miliarde de lei.


Un alt indicator care a fost publicat în această săptămână este venitul mediu net lunar. Aici dinamica a fost de 7,8% pentru întreaga economie. În total, pe industrie, venitul net lunar a crescut cu 8,5%. Vorbim de septembrie 2020 relativ la septembrie 2019. Deci, în industrie, a crescut mai mult decât media economiei, cu 8,5%, iar industria este un sector în domeniul privat.

Această creştere economică este importantă pentru România. Este rezultatul muncii românilor şi ale companiilor din România din această perioadă. Este munca românilor.


 

Publicat de SC Monitorul Events SRL, la comanda Partidului Național Liberal Filiala Cluj cod AEP 11200025

Ultimele Stiri
abonare newsletter