Politică

CJ negociază cu doi investitori pentru spațiul industrial din Jucu

<p />Alin Tișe a afirmat astăzi că negociază cu mai mulţi investitori referitor la venirea acestora în parcul industrial Tetarom III, precum şi referitor la o posibilă preluarea a halelor Nokia de către un alt investitor.

„În ultimul timp toată lumea se grăbeşte să prezinte noi investitori în parcurile noastre industriale. Negocierile pe care le derulez în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean sunt avansate şi, în curând, vom fi în măsură să realizăm o informare oficială cu privire la rezultatele acestora”, a mai precizat Alin Tişe, președinte CJ Cluj.Totodată, în cadrul întâlnirii de astăzi, membrii comisiei au fost informaţi asupra prevederilor contractului existent cu Nokia. „Am discutat şi despre problemele sociale generate de plecare Nokia şi am decis, în condiţiile în care în contract nu se regăseşte această prevedere în sarcina Consiliului Judeţean, să ne implicăm în negocierile derulate între sindicate şi Nokia. De asemenea, am stabilit poziţia Consiliului Judeţean în ceea ce priveşte negocierile cu Nokia referitor la preluarea halelor în care fabrica şi-a desfăşurat activitatea. În ceea ce priveşte posibilitatea sosirii altor investitori în parcurile noastre industriale pot să vă spun că discuţiile sunt în prag de finalizare cu două societăţi”, a mai spus Alin Tişe.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter