Politică

Tişe despre OUG privind alegerea președinților CJ: “Mi-e indiferent în ce formulă va fi ales”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că nu se justifica urgența unei OUG pentru stabilirea alegerii președinților de consilii județene prin vot direct, menționând că dacă se dorea modificarea legii ar fi trebuit să fie în Parlament, în urma unor dezbateri.

Alin Tișe a declarat, marți, presei, că din punctul său de vedere, formula de alegere a președinților de consilii județene prin vot direct are avantaje și dezavaantaje, nefiind o variantă ideală.

”Consider că acest proiect de OUG ar fi trebuit să intre la dezbatere publică în Parlament, iar dacă în urma acestei dezbateri Parlamentul decidea o formulă sau alta, rămânea să vedem, Parlamentul având această competență. În ceea ce mă privește, este o formulă care are și avantaje și dezavantaje, nefiind una agreată de toată lumea și o variantă ideală. Dar nu consider că este una care avantajează mai mult decât cealaltă. Eu am candidat la primul mandat pe vot direct și în actualul mandat am fost ales prin vot indirect, asftel că mi-e indiferent în ce formulă va fi ales președintele de consiliu județean. Singurul lucru care te poate avantaja este activitatea și un val politic care poate veni. Nu se justifica urgența prin OUG, aceasta fiind și obiecțiunea mea, dacă se dorea modificarea legii ar fi trebuit să intre în Parlament, într-o dezbatere cu societatea civilă, cu asociațiile și uniunile naționale ale primarilor și președinților de consilii județene pentru a se ajunge la o formulă. Guvernul s-a grăbit, va trebui să explice de ce”, a spus Tișe.


Potrivit acestuia, a existat anterior emiterii OUG un fel de sondaj în rândul președinților de consilii județene cu privire la modalitatea de alegere, dar el nu a exprimat niciun punct de vedere.

”Consider că este o opțiune politică ca, la un moment dat, majoritatea care conduce o țară să decidă o formă sau alta. Dar cred că ar fi trebuit să se discute și despre modalitatea de alegere a primarilor, în ce măsură rămâne un tur sau două, și la președinte dacă va fi un tur sau două tururi”, a conchis Alin Tișe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter