Politică

Campania “Fără penali în funcţii publice”. Emanuel Ungureanu: majoritatea PSD-ALDE nu va putea să nu ţină cont de voinţa unui milion de oameni

USR Cluj a depus, miercuri, la Primăria Cluj-Napoca, peste 33.000 de semnături adunate din municipiu pentru campania “Fără penali în funcţii publice”. Prezent la depunerea listelor, deputatul Emanuel Ungureanu a declarat că majoritatea PSD-ALDE nu va putea să nu ţină cont de voinţa unui milion de oameni, câţi au semnat această iniţiativă la nivel naţional.

“Societatea civilă, împlicată în campania Fără penali în funcţii publice, începe să devină o forţă în România. Mesajul către majoritatea parlamentară PSD –ALDE este unul extrem de clar, extrem de dur: nu vă puteţi juca cu semnăturile şi nu le puteţi ignora, aşa cum aţi făcut cu referendumul din 2009.

(…) Vorba aceea legată de primari şi parlamentari, să fure, dar să ne facă şi nouă ceva, dispare din mentalul colectiv, pentru că omul care a semnat îşi asumă şi angajamentul să nu mai pună, la vot, ştampila pe o persoană asupra căreia planează suspiciuni de corupţie", a declarat Ungureanu.


După această etapă, listele vor trebui depuse în Parlament până pe 21 septembrie. Apoi, parlamentarii vor vota un proiect de lege pentru organizarea unui referendum de amendare a Constituției. Aleşii nu au însă un deadline pentru a pune pe ordinea de zi un asemenea punct, astfel că l-ar putea amâna la nesfârşit.   

Rămâne astfel de văzut dacă iniţiativa se va şi concretiza, pentru că singurele partide care au anunţat că susţin demersul USR sunt PNL şi PMP.  Pe de altă parte, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat că este "îmbucurător" că mai mulţi membri şi susţinători ai PSD se numără printre cei un milion de români care au semnat iniţiativa cetăţenească "Fără Penali în funcţii publice". Acesta nu a dorit să nominalizeze.


Vă reamintim, Clujul este pe un loc fruntaș în rândul județelor care au strâns cele mai multe semnături, anunţau în urmă cu câteva zile, iniţiatorii. La nivelul judeţului, s-au strâns peste 50.000 de semnături.

 “Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării" , spune textul care urmează a fi introdus în Constituția României conform propunerii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter