monitorulcj.ro Menu

Politică

Senatorul Marius Nicoară şi-a anunţat plecarea la ALDE. "Decizia mea nu înseamnă o trădare a adevăratului PNL".

Senatorul clujean Marius Nicoară a anunţat luni că se alătură partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, după 28 de ani petrecuţi în PNL.

Drintre nemulţumirile pe care le aminteşte într-un comunicat de presă sunt faptul că astăzi PNL se opune noului Cod Administrativ sau că se încearcă mutarea unui proiect important al judeţului, mai exact mutarea Spitalului Regional de Urgenţă din Comuna Floreşti în altă parte.  

“În urmă cu mai bine de 28 de ani, mai exact în prima lună a anului 1990, împreună cu câţiva oameni inimoşi şi curajoşi am pornit refondarea, reclădirea istoricului Partid Naţional Liberal.
Făceam acest lucru cu multă încredere în valorile liberale.
Partidul pe care atunci l-am reconstruit, a cărui viziune am urmat-o, se centra pe dezvoltare economică, susţinerea iniţiativei private, promovarea reformelor instituţionale, progresul capitalului autohton, consolidarea democraţiei. Toate acestea s-a văzut şi au fost apreciate mai ales în perioada guvernării liberale condusă de Călin Popescu-Tăriceanu.
Sunt mândru şi de realizările mele din acea perioadă la conducerea judeţului Cluj când, cu sprijinul Guvernului Tăriceanu, am reuşit să aduc judeţul Cluj de pe locul 28 (din 40 de judeţe) pe locul I în România. Am construit parcuri industriale creând mii de locuri de muncă, dezvoltând Aeroportul Internaţional Cluj, atrăgând milioane de euro pentru infrastructura judeţului (apă, canal şi drumuri judeţene), modernizând toate aşezămintele pentru oamenii vârstnici, primind şi alocând fonduri pentru renovarea şi dotarea spitalelor clujene.
Din păcate, astăzi liberalismul în forma construită şi promovată în acea perioadă nu se mai regăseşte în actuala formă a Partidului Naţional Liberal.

(…) Sunt multe situaţii care mă determină să constat, cu regret, că PNL astăzi nu mai este construcţia pe care am pornit-o acum 28 de ani, am visat-o şi într-o bună măsură am realizat-o.
De exemplu:
- faptul că astăzi PNL se opune noului Cod Administrativ;
- faptul că se încearcă mutarea unui proiect important al judeţului, mai exact mutarea Spitalului Regional de Urgenţă din Comuna Floreşti în altă parte, riscând astfel să pierdem sute de milioane bani europeni;
- faptul că nu este sprijinit aeroportul şi parcurile industriale;
- faptul că Partidul Naţional Liberal nu mai este exponentul luptei pentru o justiţie fără interferenţe exterioare şi nu mai este un simbol al democraţiei.
Toate acestea m-au determinat să mă alătur partidului condus de Călin Popescu-Tăriceanu - ALDE -, unde există mulţi alţi liberali autentici care luptă pentru promovarea principiilor amintite.
Aşa cum aminteam, decizia mea de a mă alătura ALDE nu înseamnă o trădare a adevăratului Partid Naţional Liberal şi nici o abandonare a principiilor şi valorilor liberale. Am ales să mă alătur vechilor mei colegi liberali alături de care am refăcut PNL acum 28 de ani.
Sunt convins că alăturându-mă ALDE, echipei de adevăraţi liberali din jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu, voi putea contribui cu experienţa mea politico-administrativă la dezvoltarea Clujului şi a României, aşa cum am făcut-o în trecut”, a spus Nicoară.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat încă de duminică un nou transfer de la liberali către partidul pe care îl conduce, fără a spune însă despre cine este vorba, în condiţiile în care Daniel Zamfir, proaspăt membru ALDE, a spus că îşi aşteaptă colegii liberali în partidul lui Tăriceanu.

"Va mai fi un parlamentar liberal care îşi va anunţa trecerea la ALDE", a spus preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, duminică.

 De altfel, Tăriceanu va susţine marţi o conferinţă de presă la Cluj, cel mai probabil pentru a anunţa alăturarea lui Nicoară în ALDE.

Liderul PNL Cluj Daniel Buda nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei pentru a exprima un punct de vedere.

Cine este senatorul Marius Nicoară

Marius Nicoară s-a remarcat de-a lungul timpului prin tot felul de „episoade” marcante. După ce și-a terfelit imaginea urmărind filme deocheate în Parlament, Senatorul s-a urcat beat la volan şi a provocat un accident de circulație.

În luna martie, Nicoară a fost condamnat definitiv la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru un accident provocat în timp ce era sub influența băuturilor alcoolice.

Iniţial, parlamentarul clujean a făcut apel la sentință și a cerut să fie achitat.

În martie însă, magistraţii Înaltei Curţi de Casatie şi Justitie au respins demersul și au dispus menținerea primei decizii.  

Senatorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General după ce în noiembrie 2014 a produs un accident, urcându-se beat la volan.

Marius Nicoară are 31 de iniţiative legislative, a avut 48 de declaraţii politice, a adresat 16 întrebări şi a luat cuvântul în plen de 10 ori.

Marius Nicoară are un teren moştenit în cartierul Europa, un apartament, o şalupă marca Volvo, ceasuri şi bijuterii în valoare de 40.000 de ron, a înstrăinat un automobil, deţine acţiuni sau părţi sociale la societăţi comerciale, printre care şi Banca Transilvania, dar şi carduri de credit.

În calitate de senator a obţinut aproximativ 95.000 de ron. Venitul soţiei sale, director la Banca Transilvania, nu este specificat, la această rubrică figurând doar “confidenţial”.