Politică

Ministrul George Ivaşcu: Din punct de vedere cultural, Clujul este un model care trebuie sprijinit

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, spune că municipiul Cluj-Napoca este, din punct de vedere cultural, un model care trebuie sprijinit şi amplificat la nivel naţional.

sursa foto gov.ro sursa foto gov.ro

"Ceea ce se întâmplă în domeniul cultural în Cluj-Napoca, entuziasmul şi profesionalismul regăsit atât la nivelul instituţiilor, cât şi la nivelul societăţii civile este, cu certitudine, un model care trebuie sprijinit şi care merită a fi urmat şi amplificat la nivel naţional, în cât mai multe oraşe ale României", a declarat George Ivaşcu, potrivit comunicatului, scrie Agerpres. Ministrul Culturii a fost într-o vizită de lucru la Cluj-Napoca şi a avut întâlniri şi vizite de lucru la Opera Naţională Română, Teatrul Naţional Lucian Baga, Teatrul Maghiar de Stat, Opera Maghiară de Stat, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, precum şi întâlniri cu primarul Emil Boc, prefectul judeţului, cu primarul oraşului Turda, cu directorul Casei de Cultură a Studenţilor şi cu directorul Direcţiei de Cultură a judeţului Cluj. Printre altele, în cadrul discuţiilor cu autorităţile Clujului au fost abordate aspecte privitoare la programele, evenimentele, activităţile şi preocupările culturale prezente şi viitoare ale instituţiilor respective, analiza activităţii curente şi a condiţiilor de creştere a performanţei şi eficienţei, realizarea de investiţii în infrastructură, reabilitarea, modernizarea şi creşterea calitativă a actului cultural prin dotări tehnice adecvate, extinderea şi susţinerea manifestărilor de mare anvergură, de talie naţională şi internaţională (Festivalul Internaţional de Teatru "Interferenţe", Festivalul Teatrelor Naţionale, Festivalul Internaţional de Film - "TIFf", Festivalul Internaţional de Carte etc). De asemenea, "o atenţie deosebită" a fost acordată în aceste zile întâlnirilor cu societatea civilă şi cu întreprinzători privaţi care activează în domeniul cultural, în cadrul cărora au fost abordate teme referitoare la construirea unui parteneriat eficient de colaborare între MCIN şi societatea civilă (organizaţii, asociaţii, fundaţii) pentru creşterea valorică şi calitativă a activităţii acestora în domeniul culturii, susţinerea mai consistentă din partea MCIN a activităţilor diverselor entităţi ale societăţii civile, definirea cât mai clară a statutului artiştilor independenţi, implicarea societăţii civile în elaborarea Strategiei Naţionale pentru Cultură, revigorarea şi implementarea unor programe strategice precum "Oraşele României, capitale europene ale culturii".

Ultimele Stiri
abonare newsletter